Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Bozieni caută apă

Publicat in Ziarul de Roman, joi 15 august 2013 ·

Prospecţiunile făcute la 83 de metri adâncime nu au găsit apă suficientă. Alimentarea cu apă și canalizarea pentru satele Bozieni și Iucșa vor costa 2.000.000 de euro.

Lucrările de execuţie la proiectul de alimentare cu apă şi canalizare din comuna Bozieni sunt în derulare. Cea mai mare problemă a autorităţilor locale este găsirea sursei de apă. “Au fost făcute prospecţiuni la 83 de metri adâncime şi nu s-a găsit apă suficientă. Sperăm ca, în două săptămâni, specialiştii să poată găsi surse de apă puternice, pentru a demara execuţia proiectului. Puţurile pe care le forăm trebuie să aibă debite mari de apă, deoarece nu alimentăm cu apă două gospodării, ci două sate. Toate prospecţiunile se fac cu fonduri din bugetul local. Aceste lucrări nu sunt incluse în costurile proiectului. Tot din fonduri proprii vom realiza şi probele de la sursele de apă identificate”, a spus Doinel Grumezescu, primarul comunei Bozieni.

Proiectul prevede înfiinţarea unei reţele de apă potabilă şi de canalizare pe o distanţă totală de 12 kilometri, în satele Bozieni şi Iucşa. “Proiectul are o valoare de 2.000.000 de euro. Până la acest moment, 200 de familii din satele Bozieni şi Iucşa şi-au anunţat intenţia de a se racorda la reţeaua de apă potabilă. Avem în intenţie să prelungim magistrala de apă şi în satul Cuci, o altă localitate mare a comunei, unde trăiesc 300 de familii”, a spus primarul comunei Bozieni.

Societăţile care au vor realiza acest proiect sunt TLSIT şi Pro Invest Construct din Piatra Neamţ.

Prospecţiunile făcute la 83 de metri adâncime nu au găsit apă suficientă. Alimentarea cu apă și canalizarea pentru satele Bozieni și Iucșa vor costa 2.000.000 de euro.

Lucrările de execuţie la proiectul de alimentare cu apă şi canalizare din comuna Bozieni sunt în derulare. Cea mai mare problemă a autorităţilor locale este găsirea sursei de apă. “Au fost făcute

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre gestionarea efectelor inundaţiilor: „S-a acţionat profesionist, ca la carte. Rămânem în alertă” FOTO

Ziare.com acum 32 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni dimineaţă, 30 septembrie, la Comandamentul pentru gestionarea efectelor inundaţiilor, că pentru gestionarea avertizărilor de inundaţii în mai multe zone din ţară autorităţile au acţionat profesionist şi a adă

Kris Kristofferson, celebru cantautor şi actor, a murit la vârsta de 88 de ani

News.ro acum 4 ore
Kris Kristofferson, un bursier Rhodes cu un stil de scriere abil şi o carismă dură, care a devenit un superstar al muzicii country şi un actor de primă clasă la Hollywood, a încetat din viaţă, relatează AP. Kristofferson a murit la domiciliul său di

Cod galben de ploi și vijelii în zona Dobrogei!

Ziua Constanta acum 51 minute
Admministrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 30 septembrie 2024, un nou Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează zona Dobrogei, Moldovei și estul Munteniei. Interval de valabilitate: 30 septembrie, o

„Sfârşitul unei ere”: Marea Britanie îşi închide ultima centrală pe cărbune

News.ro acum o ora
Ultima centrală pe cărbune din Marea Britanie se va închide oficial luni, marcând prima dată când o ţară din G7 nu mai utilizează cărbunele pentru a produce electricitate, relatează AFP. Închiderea centralei inaugurată în 1967 reprezintă un pas simb

77,1% din populaţia României era conectată în anul 2023 la sistemul de alimentare cu apă

Mediafax acum o ora
Conform INS; creşterea a fost determinată de racordarea populaţiei la reţelele de alimentare cu apă nou construite. La nivelul regiunilor de dezvoltare, în anul 2023, ponderea cea mai mare a populaţiei conectate la sistemul public de alimentare cu a

Video „A început să se plângă de dureri puternice în stomac”. Alexei Navalnîi a fost otrăvit, arată documente oficiale publicate de presa rusă independentă

Adevarul acum 25 minute
Jurnaliștii de publicația de investigație independentă rusă The Insider au avut acces la sute de documente oficiale legate de moartea liderului opoziției ruse, Alexei Navalnîi, în colonia penală Lupul Polar, din nordul Rusiei, în 16 februarie 2024.

Achiziții: OMV Petrom cumpără proiecte de parcuri fotovoltaice de la Jantzen Renewables

Wall-Street.ro acum 9 minute
OMV Petrom a finalizat achiziţia mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice de la compania daneză Jantzen Renewables ApS, acestea urmând să fie dezvoltate în judeţul Teleorman. Proiectele sunt la stadiul "gata de construit" ("ready-to-build") iar p

INS: În primele opt luni au fost eliberate 23.772 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

News.ro acum o ora
În perioada ianuarie – 31 august 2024 s-au eliberat 23.772 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2% faţă de perioada similară din anul 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”În perioada 1.I – 3

Video Iarnă în România. Ninge în Munții Parâng, în Poiana Brașov și pe Transfăgărășan. S-a depus un strat consistent de zăpadă

Adevarul acum o ora
Ninge în Munții Parâng, Poiana Brașov și pe Transfăgărășan. S-a depus un strat consistent de zăpadă, anunță CNAIR. Potrivit meteorologilor, sunt minus 10 grade la Vârful Omu și minus 7 grade în Ceahlău.

Accident rutier la Petelea

Radio Mures acum 2 ore
În această dimineață, în jurul orei 7:00, pompierii mureșeni au intervenit pentru acordarea măsurilor de prim ajutor la un accident rutier produs între două autoturisme, în localitatea Petelea. Potrivit ISU Mureș, în accident au fost implicate 5 per

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/15°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

14°/24°
Iasi
acum

lun.

8°/12°
mar.

7°/10°
mie.

8°/17°
joi

11°/22°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

10°/13°
mie.

11°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/10°
mar.

7°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

10°
lun.

9°/16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/19°
joi

13°/18°