Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Defileul Jiului va fi deschis până marţi

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 16 august 2013 ·

Traficul rutier va fi deschis prin defileul Jiului până marţi. Autorităţile judeţului Gorj au luat măsura de a elimina ieri restricţiile prin zonă, ca urmare a Sărbătorii Sfintei Maria. Conducătorii auto au avut şi au la dispoziţie mai multe zile pentru a tranzita defileul. „Am stabilit să se circule liber pe defileul Jiului până marţi. Se va lucra mai puţin şi se va circula. Măsura a fost luată cu ocazia zilei Sfântei Maria. Mulţi folosesc defileul Jiului pentru a ajunge la Mănăstirile Lainici, Tismana sau Polovragi. De marţi încolo vom continua cu programul normal de restricţii“, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu. Defileul Jiului a intrat într-un amplu program de modernizare şi reparaţii, în ceea ce priveşte tronsonul de drum ce leagă oraşele Bumbeşti-Jiu de Petroşani. Din cauză că se doreşte extinderea carosabilului şi sporirea siguranţei în trafic, părţi din versanţi sunt detonate. Din acest motiv, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a impus un program de restricţii pe DN 66, ce traversează Defileul Jiului.

Se circulă după un program

Şoseaua este complet închisă în zilele de marţi, miercuri şi joi, în intervalul orar 9.00 – 18.00, pe sectorul cuprins între localităţile Bumbeşti Jiu - Petroşani, de la kilometrul 93+500 şi până la kilometrul 126+000. În acest interval, traficul rutier se va desfăşura deviat, în ambele sensuri, pe rute ocolitoare. Pentru relaţia Târgu Jiu – Petroşani şi retur: DN 67, Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea – DN 7 Râmnicu-Vâlcea – Sibiu – Sebeş – Simeria – DN 66 Simeria – Haţeg – Petroşani. Dirijarea şi informarea participanţilor la trafic vor fi realizate de piloţi de circulaţie care se vor afla în permanenţă la capetele sectorului de drum restricţionat. Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte semnalizarea temporară corespunzătoare închiderii circulaţiei. Lucrările d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 3 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°