Grupa 2006 de la clubul Prosport Focşani, echipă antrenată de Adrian Schineşte, s-a clasat pe locul patru, iar grupa 2005 a încheiat turneul pe locul cinci din 22 de echipe la „ Braşov Junior’s Cup“. Pentru a doua oară consecutiv, Andrei Chiriac de la Prosport Focşani a primit premiul pentru cel mai bun portar la „Braşov Junior’s Cup“, considerat de specialişti ca fiind cel mai puternic turneu de fotbal pentru copii din sud-estul Europei. „Grupa 2006, din care face parte şi Andrei Chiriac a reuşit o performanţă deosebită. A jucat finala mică a turneului de la Braşov. Copiii de la Prosport au avut o evoluţie foarte bună. Andrei Chiriac a luat premiul pentru cel mai bun portar la cel mai important turneu din România. La ediţia de iarnă, Andrei a impresionat asistenţa prin paradele sale şi a câştigat primul trofeu individual din carieră“, a spus Laurenţiu Muscalu, preşedintele Prosport. Aceste rezultate arată că în Vrancea avem mulţi copii talentaţi, iar fotbalul este făcut cu pasiune. „Prosport Focşani este o şcoală de fotbal cunoscută în România, nu numai prin rezultatele obţinute la cele mai importante turnee, ci şi prin sportivii promovaţi la cluburile mari din ţară. Grupa 2006 a jucat finala mică a turneului de la Braşov, iar grupa 2005 s-a clasat pe locul cinci. Performanţe deosebite obţinute de nişte copii cu suflet şi extrem de talentaţi. Îi felicit pe toţi. Pe copii, părinţi şi antrenori. Cu toţii fac cinste judeţului Vrancea“, a continuat profesorul Muscalu. Grupa 2006 de la Prosport Focşani: Chiriac Andrei, Uşurelu Tudor-Mircea, Niţu Marius, Chirică Denis, Dumitru Alexandru, Postolache Denis, Cartaş David, Mocanu Sebastian, Băncilă Darius, Ionescu Roberto, Badască Călin, Iliescu Mihai, Irimia Alexandru, Constantinescu Rareş, Robu George, Păvălucă Adrian, Macsim Luca, Balaban Răzvan, Sîrbulescu Andrei. Antrenor: Adrian Schineşte. Grupa 2005: Darius Pah