„Eu am perforat biletul. Dă’ un’ să-ţi plătesc amendă? Poa’ să-ţi pun în braţe puiu’ de ţigan de m-aşteaptă acasă, că sînt asistentă maternală. Ştii ce e aia o asistentă maternală?“ se apără o doamnă, surprinsă de controlorii RATB fără bilet „perforat“. A urmat apoi o lamentare cît o veşnicie despre „statul puturos“ care i-a pus în braţe un „pui de ţigan“, şi apoi o cheamă săptămînă de săptămînă la Primărie, unde ar trebui să semneze nişte acte şi nişte hîrtii, despre statul care i-a tăiat, rînd pe rînd, indemnizaţia de hrană, de haine, mai apoi din leafă, lăsîndu-l pe „puiul de ţigan“ pe umerii ei. Românca, asistent maternal – după spusele ei –, apăsa cu dispreţ pe vorbele „pui de ţigan“, de parcă toate necazurile ar fi început şi s-ar fi sfîrşit cu acel pui de om, ajuns din întîmplările sorţii în custodia ei. Privirea aprigă a femeii şi grăsimea care i se revărsa din pantalonii mult prea strînşi m-au dus cu gîndul la sărmanul prunc, încredinţat unei astfel de „mame“. Dar şi la vorbele domnului preşedinte. Vă mai aduceţi aminte... Vorbele alea cu droaia de copii, crescuţi de mamele rome şi de lenea rumâncelor neaoşe, ce abia de răzbesc cu unul? Or, afirmaţia mi-a îndreptat gîndurile şi privirile obsesiv spre această etnie, făcîndu-mă să văd, uneori fără să vreau, lumea mizeră a lor şi aversiunea noastră.

DE ACELASI AUTOR Odă dulceţurilor Din prea multă iubire Despre voioşia chefliului şi tristeţea băutorului de apă Mădălin şi rostul educaţiei Pe la jumătatea lui iulie am dat de ea, de lumea romă, la Giuleşti. Am petrecut acolo cîteva zile, într-un salon plin ochi de femei rome, venite să „abandoneze“ rodul nedorit. Fiecare spunea o poveste: Lila locuia în Militari, avea alţi doi plozi acasă şi nici în ruptul capului nu-l mai voia şi pe al treilea. Ţinea o tarabă la piaţă, şi-ar fi încurcat-o al dracului de tare un alt copil... Mirica lucra la Apaca, se