Peste 300 de politisti si jandarmi vor fi la datorie pe timpul manifestarilor prilejuite de Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului. Oamenii legii vor lucra pentru asigurarea climatului de ordine si siguranta publica, dar si pentru prevenirea tuturor faptelor antisociale, precum si pentru mentinerea fluentei si sigurantei traficului rutier. "În perioada premergatoare Sarbatoririi Adormirii Maicii Domnului si pe timpul acesteia, îndeosebi în intervalul 14 - 18 august a.c., pe lânga dispozitivul curent, s-au luat o serie de masuri suplimentare pentru mentinerea climatului de ordine si liniste publica. Politistii au misiunea de asigurare a ordinii si linistii publice, de prevenire si combatere a furturilor, vagabondajului, cersetoriei si a comertului ilegal", a declarat Anca Vijiac, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Iasi. "Cei care participa la diferitele activitati organizate, sa manifeste rabdare, sa respecte indicatiile fortelor de ordine si sa evite implicarea în conflicte de orice natura, sa aiba un comportament decent, în conformitate cu normele de convietuire sociala, iar în cazul în care sunt martorii savârsirii unor fapte de natura antisociala, sa solicite ajutorul echipajelor de jandarmi", a declarat Mihai Cojocariu, purtator de cuvant al Inspectoratului Judetean de Jandarmi.
Peste 300 de politisti si jandarmi vor fi la datorie pe timpul manifestarilor prilejuite de Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului. Oamenii legii vor lucra pentru asigurarea climatului de ordine si siguranta publica, dar si pentru prevenirea tuturor faptelor antisociale, precum si pentru mentinerea fluentei si sigurantei traficului rutier. "În perioada premergatoare Sarbatoririi Adormirii Maicii Domnului si pe timpul acesteia, îndeosebi în intervalul 14 - 18 august a.c., pe lânga dispozitivul curent, s-au luat o serie de masuri suplimentare pentru mentinerea cli