Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, joi, că atacantul Adrian Mutu nu mai este viitorul echipei naţionale, ci trecutul şi a precizat că Raul Rusescu ar trebui să joace cel puţin şase-şapte ani pentru prima reprezentativă.
"Mutu nu mai e viitorul echipei naţionale, e trecutul. Am dat un răspuns din care să se tragă concluziile. Viitorul e reprezentat de jucători ca Maxim, Grozav şi alţi jucători care vin din urmă şi ei trebuie să ducă greul echipei naţionale. Când am venit la echipa naţională, aceasta nu se calificase de opt ani cu Mutu la un turneu final. Mutu a fost un jucător mare şi putea să fie şi mai mare, dar nu mai e viitorul echipei naţionale. Am trecut cu vederea prea multe, gata, s-a încheiat. I-am trecut cu vederea pentru că juca la un anumit nivel, dar acum nu mai este la nivelul acela", a spus Piţurcă la DigiSport.
Selecţionerul a precizat că Raul Rusescu poate face parte din lotul României în următorii şase-şapte ani. "Raul Rusescu e tânăr, joacă la Sevilla. E un jucător care face parte din lotul de perspectivă, care trebuie să joace cel puţin şase-şapte ani pentru echipa naţională. Am experienţa necesară de a aduce jucătorii care merită. Dacă un jucător calcă pe bec, dar eu cred că ne poate ajuta, se va afla pe teren", a explicat Piţurcă.
Victor Piţurcă a afirmat că generaţia lui Gheorghe Hagi a avut rezultate, deoarece a avut modestie, nu ca generaţia de acum. "Obiectivul este crearea unei echipe competitive, ceea ce cred că am reuşit în mare parte, şi calificarea la Campionatul European din 2016. Cam ăsta e lotul pentru meciurile cu Ungaria şi Turcia. Şi chiar dacă o să batem Ungaria şi Turcia, noi nu suntem o mare echipă, mari echipe sunt Spania, Argentina, Germania, Olanda. Generaţia lui Hagi a fost una bună, cu jucători foarte valoroşi şi modeşti. Astăzi, aceste generaţii, mai ales jucătorii din ţara noastră, nu înţeleg