Fostul redactor-şef al „Adevărului” ne-a vorbit despre ziar şi despre zbuciumaţii ani ’90 într-un interviu pe care îl vom publica în cadrul serialului „Adevărul 125 de ani”. Până atunci, vă prezentăm câteva dintre gândurile celui care s-a confundat cu acest cotidian vreme de 10 ani. Şi azi, la opt ani după ce a părăsit redacţia, reporterii „Adevărul” mai sunt intrebaţi de câte un târgoveţ din vreun capăt de ţară: „ce mai face Cetepeu’?”

Cristian Tudor Popescu: Nu mi se pare legitim ca "Adevărul" să sărbătorească azi 125 de ani de la înfiinţare. Nu era legitimă nici denumirea pe care a primit-o în decembrie 1989 ziarul „Scînteia”, care s-a numit mai întâi „Scînteia poporului”, după care a primit numele „Adevărului".

Dacă privim standardele de presă occidentală, din punct de vedere jurnalistic ziarul "Adevărul" era o catastrofă în anii de după Revoluţie. Era un ziar plin de păreri, opinii în neştire, de la secţia scrisori până la cultură toată lumea îşi dădea cu părerea. Informaţie puţină şi era firesc pentru că astea erau reflexele comuniste. Ziarul „Scînteia” nu era un ziar de informaţie, era un ziar de antiinformaţie. Principala lui menire în ce priveşte informaţia era să o blocheze, nu să o dea în ziar. Existau reflexele presei de propagandă, să se scrie articole de poziţie prin care să fie influenţată opinia publică.

Până în 1992 ziarul „Adevărul” a avut această componentă informativă foarte redusă. Şi în restul presei era tot aşa. Nu exista reactivitate, se întâmpla ceva şi apărea un comentariu după două zile la chestia aia. Zice „lasă că dăm o sinteză”. Era lent, un pahiderm foarte lent. Ziarul "Adevărul" a încetat să mai fie "Scînteia" abia prin 1996.

"Adevărul”, aşa cum îl ştiam eu, a murit. Am şi scris un articol, se chema „Adevărul a murit”. Ăsta a fost în ultimul număr, în 2005, când am plecat. Şi a murit, credeţ