O piscină din Târgu-Jiu, mai precis Piscina Dumbrava, a fost închisă de inspectorii de la Garda Financiară, pentru o serie de nereguli depistate. Gigel Capotă, comisarul şef al instituţiei a declarat faptul că majoritatea sumelor încasate de agentul economic nu erau înregistrate în aparatul de marcat electronic, ba mai mult, această piscină nu deţinea toate avizele de funcţionare. „În urma unei acţiuni de control desfăşurată de comisarii Gărzii Financiare Gorj, în colaborare cu reprezentanţii I.P.J. Gorj, la o terasă şi piscină din Târgu-Jiu, s-a constatat că nu toate sumele încasate pentru intrarea la piscină erau înregistrate în aparatul de marcat electronic fiscal, fapt ce a condus la aplicarea unei amenzi contravenţionale de 8.000 lei şi confiscarea sumelor identificate ca neevidenţiate în casa de marcat, totodată dispunându-se şi măsura complementară a suspendării activităţii punctului de lucru pentru o perioadă de 3 luni de zile. De asemenea, pentru activităţile desfăşurate în respectiva locaţie, societatea comercială nu deţinea toate autorizaţiile necesare funcţionării, urmând ca reluarea activităţii să se realizeze numai după obţinerea tuturor avizelor prevăzute de normele legale în vigoare”, a spus Gigel Capotă, comisarul şef a Gărzii Financiare Gorj.
O piscină din Târgu-Jiu, mai precis Piscina Dumbrava, a fost închisă de inspectorii de la Garda Financiară, pentru o serie de nereguli depistate. Gigel Capotă, comisarul şef al instituţiei a declarat faptul că majoritatea sumelor încasate de agentul economic nu erau înregistrate în aparatul de marcat electronic, ba mai mult, această piscină nu deţinea toate avizele de funcţionare. „În urma unei acţiuni de control desfăşurată de comisarii Gărzii Financiare Gorj, în colaborare cu reprezentanţii I.P.J. Gorj, la o terasă şi piscină din Târgu-Jiu, s-a constatat că nu toate sumele încasate pentru intrarea l