Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultatele probelor în cazul oribilului asasinat de la Satu Mare sunt cunoscute, 10 persoane au fost audiate.

Publicat in Bistrita24, joi 15 august 2013 ·

Rezultatele probelor ADN sunt cunoscute, cu toate acestea încă nu se cunosc persoanele care au comis crimele de pe câmpul din Pomi, Satu Mare. Un număr de 10 persoane au fost audiate.

Criminalii care i-au ucis pe Adrian Blaga şi pe fiul său Timotei în vârstă de 9 ani, nu se află în baza de date AFIS a Poliţiei Române, deoarece aceştia nu sunt recidivişti şi nici nu şi-au făcut documente oficiale care să necesite amprentare.

Probele găsite la locul crimei au fost prelevate şi trimise spre analiză la Bucureşti, imediat după ce corpurile celor doi asasinaţi au fost descoperite de către poliţisti. După ce rezultatele ADN au fost cunoscute, un număr de 10 persoane au fost audiate, cu toate acestea încă nu se cunosc autorii oribilului asasinat.

Anchetatorii presupun că autorii sunt în număr de doi, ambii de sex masculin şi că ar fi apropiaţi ai pastorului. Chiar dacă ancheta s-a mutat la Bistriţa sunt audiate persoane din ambele judeţe, pentru că doar un bun cunoscător al judeţului Satu Mare ar fi putut alege un loc atât de retras şi izolat, pe raza localităţii Pomi, locaţia fiind greu accesibilă.

Anchetatorii sunt convinşi că pastorul îi cunoştea pe agresorii săi, deoarece acesta nu a luptat,  pe corpul său nu avea lovituri defensive, nu a luptat, deşi atât statura cât şi experienţa dobândită la luptele greco-romane îi permiteau acest lucru.

Martorii din Satu Mare au văzut autoutilitara pastorului şi chiar au stat de vorbă cu el. Vânzătoarea unui magazin, unde Adrian Blaga a intrat însoţit de doi bărbaţi ca să cumpere un suc şi un corn cu ciocolată fiului său, îşi aminteşte de pastor, deoarece acesta a refuzat să-şi primească restul spunându-i femeii că "Banii nu aduc fericirea". Cei doi bărbaţi care îl însoţeau pe Adrian Blaga au cumpărat băuturi alcoolice şi erau însoţiţi şi de o femeie care îi aştepta afară, anchetatorii dând de înţeles că

Articolul in Bistrita24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 25 iunie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
S.C. METROM INDUSTRIAL PARC S.A. organizează selecţie de ofertă în vederea realizarii studiului de fezabilitate pentru infiintarea unui parc fotovoltaic, conform Ghidului solicitantului din cadrul Programului cheie 1 „Surse regenerabile de energie s

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 11 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

Patronul clubului „Expirat”, mesaj din arest. „Sunt bolnav sau sunt infractor?”

HotNews acum 9 ore
Andrei Șoșa, patronul clubului „Expirat” din București, a transmis un mesaj din spatele gratiilor, unde se află în arest preventiv sub acuzația de trafic de droguri. El susține că a ajuns în această situație pentru că a achiziționat „somnifere de pe

Daniel David: Sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus să ducă şi criticile ticăloase şi pe cele justificate/ Cu mesaj simbolic, voi renunţa lunar la 25% din salariul meu de la minister, pentru a redirecţiona banii spre burse

News.ro acum 6 ore
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a prezentat, marţi seară, angajamentele sale pentru al doilea mandat, menţionând că optimismul său ”s-a transformat acum într-un realism îngrijorat”. ”Eu sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus

Crin Antonescu: „Bolojan este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate”

Gandul acum 10 ore
Crin Antonescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a declarat că noul premier Ilie Bolojan ”este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate, cu partenerii de guvernare, cu, desigur, fenomene care sunt greu de

Zelenski le cere statelor europene din NATO să ajute militar Ucraina cu 0,25% din PIB

Adevarul acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi, la summitul NATO ce se desfăşoară la Haga, ca statele europene membre ale acestei organizaţii să finanţeze ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia cu cel puţin 0,25% din PIB-ul l

S-a spânzurat înaintea examenului de Evaluare Naţională 2025! Mama fetei a mărturisit motivul tragediei

Cancan acum 7 ore
Tragedie într-o comună din Iași! O adolescentă a decis să își pună capăt zilelor chiar înainte de a susține proba la Matematică de la Evaluarea Națională 2025. Mama fetei este în stare de șoc. Femeia a dezvăluit motivul care a împins-o pe fiica ei l

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 11 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

Marius Tucă Show începe miercuri, 25 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

ANPC, ordin pentru toate mall-urile: Urgent, deratizare şi dezinsecţie

Buna ziua Brasov acum 2 ore
„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor informează opinia publică că, din dispoziţia preşedintelui instituţiei, domnul Cristian Popescu Piedone, toate centrele comerciale de tip mall din România sunt obligate să efectueze de urgenţă a

Vremea

București
acum

20°
mie.

20°/34°
joi

23°/37°
vin.

21°/35°
sâm.

18°/26°
Iasi
acum

16°
mie.

16°/31°
joi

18°/27°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/34°
joi

22°/31°
vin.

21°/25°
sâm.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

21°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

16°/25°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/36°
joi

22°/38°
vin.

19°/34°
sâm.

20°/29°