Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu şi fiul ei au rămas în arest. Decizia este definitivă

Publicat in GAZETA de SUD, joi 15 august 2013 ·

Instanţa supremă a decis ca judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, şi fiul ei Florin Cergan să fie cercetaţi în continuare în arest, în dosarul în care sunt acuzaţi că au luat mită pentru a interveni în soluţionarea unor dosare, printre care şi cel al lui Dinel Staicu, anunţă Mediafax.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat miercuri, recursul formulat de judecătoarea Veronica Cîrstoiu şi de Florin Cergan împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a admis propunerea de arestare preventivă a lor, formulată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Instanţa supremă a respins recursurile celor doi şi a dispus cercetarea acestora în arest preventiv, decizia fiind definitivă.

Atât judecătoarea Veronica Cîrstoiu, cât şi fiul acesteia au refuzat să facă declaraţii în faţa instanţei supreme. Avocata Veronicăi Cîrstoiu a declarat că aceasta nu a putut să dea declaraţii în faţa instanţei, de jenă. "Nu aţi realizat că a avut ochii în lacrimi, că emoţia puternică, fundamentată de jena, ruşinea să-i spunem aşa, pe româneşte, situaţiei în care se regăseşte, i-a aşezat acel nod în gât şi dacă, am fi şi umani, nu numai reporteri, n-am pune asemenea întrebări. (...) Jena este faţă de toată lumea", a spus Lorette Luca, avocata Veronicăi Cîrstoiu. Florin Cergan a solicitat să fie pus în libertate, pe motiv că are în întreţinere un băiat de 10 ani şi o fetiţă de un an şi şase luni, iar soţia are grave probleme de sănătate.

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, şi fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestaţi preventiv, în 9 august, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care sunt acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă şi luare de mită pentru soluţii favorabile în dosare. În motivarea deciziei de arestare preventivă, instanţa a arătat că judecătoarea Veronica Cîrstoiu a prim

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°