Pentru că e cald, pentru c-am întârziat cu rata la bancă, pentru că nu ni s-a mai mărit salariul de patru ani, pentru c-am dat bani pe bilet şi am găsit sub aşezător un scaun plin de praf, iar în faţa ochilor un gazon peticit şi plin de hârtoape.

Pentru că nu e Mutu, pentru că Marica n-are echipă de club şi nu poate juca decât şapte minute, pentru că Tamaş a avut nopţi lungi şi nu-i mai stă mintea la fotbal. Pentru că Bourceanu are ce are şi nu joacă, pentru că Găman e în echipa de start, pentru că Măţel, chiar dacă se mişcă neaşteptat de bine, n-are valoarea lui Dan Petrescu sau Contra.

Pentru că am citit în ziare că Piţi e selecţionerul cu cele mai multe meciuri pe bancă, tocmai l-a depăşit pe Nea Puiu, pentru că tot el, Piţi, a îndrăznit să se ia cu Reghe, pentru că tot el, Piţi, se încăpăţânează să nu dea jucătorilor punguţe, ca neamţul ăla de pe banca Stelei. Pentru că ne plictisim, pentru că ne enervează Arena Naţională cu numai şase mii de oameni, pentru că-l vedem pe Lato făcând prostii, pentru că Alexe nu intră nici măcar o secundă. Strigăm DEMISIA pentru că aşa se strigă de obicei la 1-1 cu Slovacia, când mai sunt câteva minute şi vedem că, de fapt, echipa naţională s-a stins de la pauză, cam de când a ieşit Maxim şi-a intrat Grozav. Care ne enervează şi el, pare că i se cam rupe, şi-atunci automat uităm golul lui de la Arnhem şi ne aducem aminte de penaltyul bătut la zeflemea cu Pandurii. Şi normal că strigăm DEMISIA! Dacă ne întreabă cineva concret de ce, ne e lene să înşirăm toate aceste frânturi de gând, şi ridicăm aiurea din umeri.

Cu Ungaria şi cu Turcia nu mai e timp de demisii. Mai sunt trei săptămâni, am amânat, ca nimeni alţii, o etapă de campionat ca să jucăm măcar cu 5-6 titulari care vin din străinătate. Totul pentru front, totul pentru victorie, totul pentru baraj. Teoretic, se poate, nici ungurii, nici turcii nu sunt