Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnal de grevă, ziua a 7-a: Au mai picat doi grevişti

Publicat in Pro Sport, joi 15 august 2013 ·

-Cornel s-a întors ieri printre protestatari

-Suporterii Rapidului au fost ieri în a şaptea zi de grevă şi nu au de gând să se oprească până când Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir nu vor pleca din fruntea fotbalului românesc.

Din păcate pentru ei, ieri au mai renunţat doi suporteri la protest. Aceştia nu au mai rezistat şi au fost nevoiţi să se întoarcă acasă, alături de familie, pentru a-şi reveni. În afara acestui lucru, ieri, atmosfera la stadionul Giuleşti era neschimbată. Se discuta despre meciurile pe care echipa condusă de Marian Rada le va juca din toamnă în liga secundă. Majoritatea celor prezenţi la stadion se gândeau că vor face deplasări la Suceava, Iaşi sau Bacău, unde îi vor aştepta derby-uri cu formaţiile locale.

"Lupii galbeni", alături de greviştii din Giuleşti

În timp ce dezbăteau de zor, cei rămaşi la Giuleşti au avut parte de o mare surpriză: Cornel (50 de ani), cel mai vârsnic dintre protestatari, care a plecat marţi, a revenit alături de grevişti pentru a-i susţine. „Eu am ieşit din grevă, dar am venit să fiu lângă ei. Mă simt bine, am reuşit să mănânc puţin. Am luat un un program de alimentaţie care să mă ajute să-mi revin mai uşor“, a mărturisit Cornel. De asemenea, ieri au fost prezenţi la Giuleşti şi doi suporteri de la Petrolul care le-au adus greviştilor apă şi cafea şi le-au transmis că „Lupii Galbeni“ sunt alături de ei.

"Demisia lui Costin este prea puţin pentru noi"

Totodată, demisia din Comi­tetul Executiv a pre­şedin­telui AFAN, Dumitru Costin, nu-i mulţumeşte pe fanii rapidişti. „Noi vom continua greva. Demisia lui Dumitru Costin, de ieri, este prea puţin pentru noi. Vinovaţii sunt alţii şi nu vor să plece“, a declarat liderul ultraşilor rapidişti, Liviu Ungureanu. Costin este cel care a propus organizarea meciului de baraj, care a dus la retrogradarea Rapidului.

Aseară la stadion

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 31 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 16 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 12 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°