Semioticienii sunt convinşi, pe bună dreptate, că numai ce se repetă are semnificaţie. Două întâmplări recente mă determină să le dau dreptate.

Numirea, cu câtva timp în urmă, la conducerea revistei clujene „Tribuna” a lui Mircea Arman a condus la un întreg scandal în presă, care a culminat cu o scrisoare de protest semnată de peste 500 de intelectuali din toată ţara. Am semnalat eu însumi într-un editorial programul aberant pe care noul redactor-şef îl propunea în chiar primul număr al publicaţiei care îi fusese încredinţată de Consiliul Judeţean. De la teorie, discriminatorie şi insultantă, Mircea Arman a trecut repede la fapte, cenzurându-şi colaboratorii şi desfăcându-le ilegal redactorilor contractele de muncă. Confruntat cu o reacţie masivă a scriitorilor, nu s-a dat în lături de la ameninţări, în interviuri sau în misive electronice. Revista noastră le-a reprodus pe cele mai caracteristice stilului lui Mircea Arman. Urmare a protestului, autorităţile locale au părut, la un moment dat, decise să ia măsuri. Totul s-a încheiat în coadă de peşte. Redactorul-şef a rămas la locul lui, cu condiţia, s-ar părea, să-şi modifice conduita. Despre corectarea măsurilor abuzive pe care le luase, n-am auzit nimic. Mai mult, Mircea Arman şi-a continuat nestingherit ameninţările. Exclus din USR, a adresat conducerii acesteia o somaţie, printr-o casă de avocatură, pretinzând nu numai revenirea asupra excluderii, dar şi retragerea acuzaţiilor care i s-au adus. Autorităţile locale, probabil satisfăcute de negocierile (sic!) cu Mircea Arman, tac mâlc, în timp ce redactorul- şef îşi vede mai departe de treburile lui murdare. În „Tribuna” publică din ce în ce mai puţini scriitori adevăraţi. Iar textele publicate, unele la a doua mână, sunt lipsite de interes. Indiferenţa autorităţilor ucide lent, dar sigur, una din publicaţiile importante din viaţa culturală a Clujului