Personal, nu cred în Pacepa. Pacepa, ca și Buddha, are adepți și a apărut sub diverse înfățișări. Inițial a fost un general de Securitate bișnițar, care aducea mărfuri de contrabandă cu TIR-ul din Orient, transformat peste noapte în erou defector și scriitor de succes. Ultima carte, Dezinformare: Un fost spion dezvăluie strategii secrete de subminare a libertății, atacare a religiilor și promovare a terorismului, are un titlu prea lung, când el putea suna, pur și simplu, Dezinformarea, specialitatea mea sau Dezinformare forever. Nu-i invidiez pe confrații mei care pretind că i-au luat interviuri lui Pacepa. La Pacepa îți lași plasa cu întrebările la coadă, îți anini dorințele într-un copac uscat și aștepți ca adulatul să-ți răspundă când ți-o veni rândul, după o lună sau un an.

Nici la Dalai Lama nu se așteaptă atâta. Cel care își spune astăzi Pacepa – o căsuță poștală sau un post restant – este înzestrat cu memorie auditivă și a lucrat cândva în domeniul analiză-sinteză al unei agenții de spionaj. În 1995, la o emisiune radio, am argumentat că Pacepa este un dezinformator ordinar, citind în direct informațiile reale din Orizonturi roșii. Ele încăpeau pe o jumătate de coală A4. Restul erau informații furate din alte surse, care, folosite abil de defector, păreau inedite. Prin natura funcției sale, Pacepa nici nu putea avea acces la informațiile despre care pretinde că le-a gestionat, dat fiind specificul muncii fragmentariste din domeniul intelligence: întregul nu există sau este o iluzie; nu ai acces decât la fragmente dintr-un puzzle, la acele părți pe care le achiziționezi sau analizezi; nu poți vedea decât accidental ce face vecinul tău, și el, ca și tine, ascuns într-un buncăr cu ziduri oarbe. Există persoane care au “văzut” întregul; ele sunt neinteresante și nepericuloase pentru regim; sunt mai mult funcționari superiori decât super-spioni mâncător