Mai puţini credincioşi decât ai fi putut crede că întâlneşti la Mânăstirea Strehareţ din Slatina, mai ales în ziua în care se prăznuieşte hramul, dar aceeaşi linişte ce vine parcă de peste veacuri şi-ţi oferă răgazul s-o iei de la capăt în „lumea reală”.

Deşi Adormirea Maicii Domnului, marele eveniment creştin de astăzi, a devenit în primul rând motiv de chef printre români, sunt încă semeni care simt nevoia să se împace cu sine şi să mulţumească pentru tot la biserică. Aşa a început ziua de astăzi la Mânăstirea Clocociov din Slatina, un petic de Rai într-o lume zgomotoasă şi veşnic în alertă.

Destul de departe de oraş, bine ascunsă privirilor în pădurea rămasă ultimul refugiu din oraş în zilele toride, dar ceva mai accesibilă de puţin timp, de când drumurile de acces au fost modernizate, Mânăstirea Strehareţ pare a fi un loc destinat aceloraşi oameni, care se întâlnesc aici frecvent, care se salută din priviri, neîndrăznind să tulbure liniştea. Progresul îl laşi la porţile lăcaşului de cult, în parcarea plină-ochi de maşini, care vechi şi păstrate din nostalgie sau din lipsa banilor, care noi şi etalon pentru reuşitele din ultima vreme. În curtea înflorită, unde şi zgomotul tocurilor pe pavele răneşte, nu te mai simţi privit, evaluat, sfredelit cu privirea. E fiecare cu gândurile lui, fiecare cu necazurile şi bucuriile pe care le ţine ferecate într-o atitudine demnă, distantă. Curios, şi copiii se transpun repede în atmosferă şi uită să mai fie mofturoşi, gălăgioşi, revendicativi. Dacă n-ai vedea, pe ici, pe colo, rujul aprins care contrastează cu simplitatea afişată pretudindeni, te-ai crede încă în vremea când oamenii veneau la biserică exact pentru mijlocirea relaţiei cu Cel de Sus, spăşiţi, temători, convinşi, nu pentru a-şi linişti conştiinţa câteva ore mai târziu, când muzica, fumul şi berea pun stăpânire pe întreaga zi.

Lume destu