Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa Francisc I, rugăciune pentru cele aproape 500 de persoane care și-au pierdut ieri viața în confruntările de stradă din Egipt

Publicat in News Timisoara, joi 15 august 2013 ·

Papa Francisc s-a rugat astăzi pentru victimele violenţelor sângeroase din Egipt, dar şi “pentru pace, dialog şi reconciliere” în această ţară în care operaţiunile de dispersare a manifestanţilor s-au soldat în cursul zilei de ieri, miercuri, 14 august a.c., cu peste 460 de morţi.

“Veşti prea dureroase vin, din nefericire, din Egipt. Doresc să adresez rugăciunile mele victimelor, familiilor lor, răniţilor şi celor care suferă“,

a spus Papa Francisc I în timpul Angelus, în piaţa centrală de la Castelul Gandolfo, un sătuc situat în apropierea Romei, în care se află reşedinţa papală de vară.

“Să ne rugăm împreună pentru pace, dialog şi reconciliere în acest pământ drag“,

a mai adăugat Papa.

Fraţii Musulmani egipteni, confreria preşedintelui demis Mohamed Morsi, i-au îndemnat astăzi pe toți susţinătorii lor să protesteze la Cairo, a doua zi după dispersarea sângeroasă a reuniunilor lor de către forţele de ordine.

Acest îndemn a provocat temeri în legătură cu o posibilă escaladare a violenţelor în Egipt, care a cunoscut miercuri ziua cea mai sângeroasă din istoria sa recentă.

Potrivit unui ultim bilanț oficial, făcut public astăzi după-amiază, în cursul zilei de ieri cel puţin 525 de persoane și-au pierdut viața în Egipt, în timpul dispersării de către armată a susţinătorilor preşedintelui islamist demis Mohamed Morsi.

Fostul şef de stat a fost îndepărtat de la conducerea țării de către armată în data de 3 iulie şi de atunci se află într-un loc secret.

Violenţele au determinat autorităţile interimare instalate de militari să declare stare de urgenţă timp de o lună şi să instituie restricţii de circulaţie nocturne în jumătate din ţară.

Întreaga opinie publică internațională este îngrijorată de posibilitatea escaladării violențelor în Egipt, existând deja reacții oficiale formulate din partea președintelui Statelor Unit

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AU FOST PUBLICATE rezultatele la Evaluarea Națională. O singură medie de 10 în județul Vâlcea (înainte de contestații)

Gazeta valceana acum 17 minute
Astăzi, 3 iulie 2024, s-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională – sesiunea iunie 2024. Sunt mai multe note de 10, la câteva școli din județ, și doar o singură medie de 10, obținută de un elev al Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab

Un român a fost arestat în Grecia: e acuzat că a provocat un incendiu

Wall-Street.ro acum 32 minute
Autoritățile elene au arestat un român de 38 de ani, acuzat că a provocat un incendiu în Rafina, estul regiunii Attica. Acesta neagă acuzațiile și precizează că dorea de fapt să stingă incendiul, conform publicației ekathimerini.com. Românul nu este

ANM - Atenţionare meteorologică de ploi şi vijelii în 14 judeţe - HARTA

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploi şi vijelii în 14 judeţe, valabilă până miercuri la ora 23. Intervalul de valabilitate pentru atenţionare este 3 iulie, ora 10 – 3 iulie, ora 23, fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferică

Naționala României revine în țară miercuri seară. Apelul către suporteri

HotNews acum 2 ore
Echipa naţională de fotbal a României va reveni la București miercuri seară, după eliminarea de la Euro 2024 în faza optimilor de finală. Federația Română de Fotbal face un apel către fani să nu vină la aeroport, deoarece nu va fi posibilă interacți

Mai mult de jumătate dintre români își doresc un independent ca viitor președinte al țării SONDAJ

Ziare.com acum 4 ore
Mai mult de jumătate dintre români sunt de părere că viitorul preşedinte al României ar trebui să fie un lider politic independent de partidele politic, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Acelaşi sondaj mai relevă că 38,7 % d

Acordul dintre Guvernele României şi SUA pentru informaţii privind călătorii, promulgat de Iohannis

Mediafax acum o ora
Acordul de colaborare dintre guvernele SUA şi României a fost semnat la 19 ianuarie 2024, la Bucureşti. Acordul stabileşte cadrul colaborării privind evaluarea, analizarea şi schimbul de informaţii privind călătorii, având ca scop asigurarea securit

Circulația mașinilor pe Valea Oltului ar putea fi închisă de săptămâna viitoare. CNAIR analizează variantele

Adevarul acum 53 minute
Unul dintre cele mai tranzitate drumuri din țară este pe cale să se închidă de la începutul săptămânii viitoare.

Florin Niţă, portarul cu care Generaţia de Suflet a ajuns în optimi la Euro 2024, a împlinit 37 de ani. Mesaj emoţionant al soţiei fotbalistului: “Acum avem vara ta istorică”

News.ro acum 58 minute
Portarul naţionalei României, Florin Niţă a împlinit 37 de ani, miercuri, la o zi după ce “Generaţia de Suflet” s-a oprit în optimile de finală ale Campionatului European. Niţă a fost titular în poarta naţionalei în toate cele patru meciuri de la Eu

Exporturile de gaze rusești prin gazoducte către Europa au CRESCUT luna trecută față de iunie 2023 cu 23%

Gandul acum o ora
Livrările medii zilnice de gaze naturale ale gigantului rus Gazprom către Europa au crescut cu aproape 23% în iunie față de luna iunie a anului trecut, revenind de la minimele istorice din 2023. Cu toate acestea, aceste livrări au scăzut cu 8,6% faț

"Modernizarea" TAROM: Compania aeriană de stat cumpără în leasing două aeronave Boeing 737 MAX 8

Wall-Street.ro acum 2 ore
TAROM a semnat un contract de leasing pentru achiziţia a două aeronave Boeing 737 MAX 8 cu CDB Aviation, subsidiara irlandeză a CDB Financial Leasing Co, Ltd. Cele două aeronave fac parte din procesul de modernizare a flotei TAROM şi vor fi livrate

Vremea

București
acum

23°
mie.

19°/25°
joi

17°/28°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/33°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/30°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

18°/26°
vin.

20°/29°
sâm.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/21°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

15°/24°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°