Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Răzvan Ungureanu-“ Victor Ponta este o marionetă a baronilor locali Mazăre şi Constantinescu”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 15 august 2013 ·

Aflat la Constanţa, „de unde s-a pornit asediul USL împotriva ANI”, preşedintele Partidului Forţa Civică” Mihai Răzvan Ungureanu a lansat aseară un atac dur la adresa liderilor locali ai PSD, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu dar şi împotriva lui Victor Ponta. Primarul Constanţei a răspuns astăzi că "MRU îşi face reclamă."

Liderul FC consideră că cererea lui Radu Mazăre de amnistiere a primarilor USL incompatibili, „ este o gândire păguboasă, profund neeuropeană, o gândire medievală pe care o are asemenea republică precum este Constanţa şi care se comportă ca un stat în interiorul altui stat”. Iar prin modificarea legii ANI, „ se cere de fapt un vot intern de partid spre folosul celor care îl susţin sau au datorii faţă de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa”. Mihai Răzvan Ungureanu a subliniat că se referă doar la PSD şi la comportamentul de „ partid stat” pentru că, în opinia lui „ PNL este de fapt o anexă a PSD şi o să intre în istorie ca partid pe care domull Antonescu a reuşit să-l agaţe la butoniera PSD-ului”. Aşa că, liderul FC nu se miră că un primar precum Radu Mazăre, „cere, cu impertinenţă, să existe o atitudine solidară a PSD-ului în apărarea celor pe care partidul i-a pus în vârful comunităţilor locale, în dispreţul legii şi, schimbând-o dacă este cazul”. Iar Victor Ponta, „ nu poate sancţiona impertinenţa primarului, de frică că o să fie dat jos de coaliţia baronilor locali, pentru că dl Ponta nu este preşedinte de partid, e şi el o marionetă”.

Liderul FC vrea ca justiţia să pedepsească „ sindicatului incompatibililor”

Mihai Răzvan Ungureanu vede masa de aleşi USL care se războiesc cu ANI ca „un sindicat al incompatibililor care nu cunosc legea, nu au vrut să o înţeleagă şi încearcă acum să se acopere”. De aceea vrea ca „ DNA să funcţioneze cât mai bine, să văd justiţia de 100 de ori mai puternică şi să vină peste c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 6 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 10 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 13 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 10 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 8 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat apelul său către aliaţi de a furniza Ucrainei mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi o apărare aeriană consolidată pentru a opri ceea ce el a declarat a fi atacuri zilnice. Procurorul general al Ucraine

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 11 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 11 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Schimb inedit de prizonieri între Rusia și Ucraina. Cum au ajuns ostatici preoți din cele două țări

Ziare.com acum 11 ore
Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă, 29 iunie, că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi. Este un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni. Potrivit preşedi

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum 8 ore
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

Vremea

București
acum

21°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

20°/36°
mie.

19°/25°
Iasi
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/23°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/26°
mie.

16°/26°