La toate acronimele serialelor voastre favorite de pînă acum (HIMYM, TBBT, HoC etc.) mai adăugați unul: OITNB. Orange Is the New Black începe tare, cu două gagici sărutîndu-se sub duș. Normal, un serial despre femei în pușcărie trebuie musai să pedaleze pe stereotipurile cu femei după gratii din filmele porno, nu? Ei bine, nu!
Pentru că Jenji Kohan, creatoarea serialului (care mai are și Weeds în palmares), reușește ceva rar: imaginează un univers întreg plin de personaje care mai de care mai interesante. La început, totul se vede – evident, distorsionat de frică – prin ochii unei tipe albe, blonde, educate, de clasă mijlocie – WASP tipică –, ajunsă în pîrnaie pentru o greșeală de tinerețe. Dar, cu fiecare episod, lupa se schimbă, personajele capătă consistență, tridimensionalitate și povești proprii, bine introduse prin flashback-uri din viața lor de dinainte. E mereu un echilibru foarte fin între comedie și dramă, chiar sînt curios dacă sezonul următor o să mai reușească mersul ăsta delicat pe sîrmă. O altă chestie mișto e cum serialul îți prezintă stereotipurile umane pe care toți credem că le știm și le dă peste cap cînd te aștepți mai puțin, le transformă în oameni adevărați, cu probleme adevărate. Nici nu e moralizator, nici nu-i glorifică pe infractori. E doar viață, doar că dincolo de gratii.
Ăsta e, deja, al doilea serial Netflix reușit, cu un sezon întreg livrat simultan. Privitul la TV e pe cale să se schimbe radical, grație Internetului. Se simte un aer nou, filmul e mai liber, mai relaxat în teme și abordări. Și n-are elementele de succes ale unui serial tipic de TV. Pentru că posturile mari nu vor seriale istețe și incomode, care, în loc să îți cînte în strună, să-ți aducă sub nas teme și idei pe care mai degrabă le-ai lăsa deoparte.
Vă recomand musai să-l vedeți, pentru mine e revelația sezonului. Pe Netflix nu puteți: “Watch tv
