Patronii care angajează elevi şi studenţi în timpul vacanţei beneficiază de un stimulent financiar lunar care este egal cu „50 la sută din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, adică 500 de lei.”
Pentru a beneficia de ajutor, angajatorii trebuie să respecte contractul de muncă, iar în al doilea rând, să semneze o convenţie cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor aflaţi pe perioada vacanţelor. Conform Codului muncii, tinerii pot munci încă de la vârsta de 16 ani, dar numai cei de peste 18 ani se pot angaja în locuri de munca dificile. Astfel, minorii care vor să lucreze în vacanţe au dreptul la un program de maxim 6 ore pe zi, 30 de ore pe săptămână, în timp ce munca suplimentară şi munca de noapte sunt interzise.
Acest stimulent financiar se acordă la cererea angajatorului din bugetul asigurărilor pentru şomaj, proporţional cu timpul efectiv lucrat de către elevii şi studenţii în cauză, pe perioada vacanţei. Perioada maximă de acordare a stimulentului financiar este de 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic.
Patronii care angajează elevi şi studenţi în timpul vacanţei beneficiază de un stimulent financiar lunar care este egal cu „50 la sută din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, adică 500 de lei.”
Pentru a beneficia de ajutor, angajatorii trebuie să respecte contractul de muncă, iar în al doilea rând, să semneze o convenţie cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor aflaţi pe perioada vacanţelor. Conform Codului muncii, tinerii pot munci încă de la vârsta de 16 ani, dar numai cei de peste