Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eficienţă la  Spitalul “Sf. Pantelimon” din Focşani înseamnă tăierea analizelor pacienţilor şi a sporurilor angajaţilor

Publicat in Adevarul, joi 15 august 2013 ·

Aceste măsuri fac parte din planul de eficientizarea a cheltuielilor adoptate de catre spital, aşa cum a cerut ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu.

Spitalul de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Focşani s-a raliat planului de austeritate propus de Ministerul Sănătăţii şi face economii pe toate planurile.

De suferit au atât cadrele medicale, cât şi pacienţii. Astfel, pentru a putea amortiza o parte din cheltuielile de personal, Spitalul a fost nevoit să reducă din sporurile salariaţilor. Începând cu luna mai 2013, sporurile personalului medical din cadrul Serviciului de Medicină Legală Vrancea au fost diminuate de la 100% la 50%.

De asemenea, procentul pentru calculul tarifului orar al gărzilor s-a diminuat de la 50% la 35 % pentru gărzile din timpul săptămânii şi de la 100% la 80% pentru gărzile din zilele de sărbătoare.

O altă măsură a vizat reducerea cheltuielilor cu investigaţiile paraclinice.

„Începând cu luna iunie, la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani s-au luat măsuri de limitare a numărului de analize pe fiecare secţie şi compartiment pentru spitalizarea de zi. S-a stabilit un număr maxim de analize de laborator care poate fi recomandat de către medicii din cadrul spitalului. Contravaloarea analizelor recomandate suplimentar, peste numărul maxim aprobat, va fi suportată fie de pacient dacă analizele efectuate au fost la solicitarea acestuia, fie de către medicul care le-a prescris.

O măsură asemănătoare s-a luat şi pentru spitalizarea continuă. În acest caz s-a instituit un pachet minimal de analize medicale. Se impunea aceasta limitare a investigaţiilor paraclinice deoarece, existau pierderi foarte mari din bugetul unităţii. Deşi nu era necesar, mulţi pacienţi apelau la metoda spitalizării pentru a nu fi nevoiţi să îşi achite singuri analizele de laborator.

Pentru a ţine evidenţa analizelor s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°