Independenţa R.Moldova nu s-ar fi putut realiza niciodată fără instituţii democratice puternice, iar poate cea mai importantă dintre acestea este Parlamentul, care pe 23 mai 1991 a luat locul Sovietului Suprem. Şi cum instituţiile sunt făcute şi conduse de oameni, neam propus ca, împreună cu ei, să facem un scurt istoric al instituţiei centrale a democraţiei moldoveneşti aşa cum a fost această trăită de preşedinţii de până azi ai Parlamentului.

Alexandru Moşanu, primul preşedinte

Istoricul Alexandru Moşanu, a fost ales primul preşedinte al Parlamentului în noul stat, independent şi suveran, R.Moldova. Trecerea de la regimul sovietic la o nouă formă de guvernare a fost anevoioasă pentru toate ţările ieşite de sub regimul comunist, iar R.Moldova nu a fost o excepţie, spune primul preşedinte al Legislativului. „Frontul Popular, din care făceam parte şi eu, a constituit liantul vital în procesul de tranziţie în care se afla atunci R.Moldova. Noi am reuşit să urnim carul din loc şi am pledat pentru o orientare occidentală a ţării. Pentru mine a fost o situaţie neaşteptată atunci când am fost ales preşedinte de Parlament.

Pe atunci eu activam ca decan la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova. Preşedintele de atunci, Mircea Snegur, care avea o orietate pro-rusă a încercat în repetate rânduri să mă demită. Am fost preşedinte trei ani, însă îndată ce am ajuns în această funcţie sau început presiunile. Asta a durat până în februarie 1993, atunci când 168 de deputaţi, au semnat pentru demiterea mea din funcţie”, povesteşte Moşanu, propria sa versiune a începuturilor Parlamentului. Dumitru Diacov, era marilor schimbări

Perioada în care actualul preşedinte de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a fost preşedinte de Parlament, a constituit baza legislaţiei pe care o avem acum. „După ce au plecat agrarienii, noi am găsit o conduc