Orice mutare e un bun prilej de a arunca lucrurile vechi sau pe cele care nu-ţi mai plac, şi de a cumpăra altele noi. Abia în momentul în care părăseşti definitiv o casă pentru o alta – de altfel, o schimbare majoră în viaţa oricui –, realizezi că patul în care ai dormit atîţia ani, biroul la care ai lucrat, biblioteca moştenită din imemoriabile vremuri socialiste, devenită neîncăpătoare sau inutilă, atîta vreme cît 10.000 de cărţi încap acum pe un memory stick, dar şi obiectele electrocasnice, maşina de spălat la care ai plătit trei ani rate, aragazul pe care ţi l-a făcut cadou o mătuşă, toate acestea nu mai „corespund“, nu te mai reprezintă. De fapt, îţi doreşti ca schimbarea să fie totală sau măcar să te descotoroseşti de lucruri care, de-a lungul timpului, ţi-au aglomerat spaţiul intim, te-au sufocat. Ca să nu mai vorbim de maldărele de cărţi, agende, dosare, de proiecte începute şi neterminate, pe care le aduni în saci şi-n cutii şi pe care încă nu-ţi vine să le arunci, pentru că, în fond, e viaţa ta acolo, în fiecare pagină scrisă, în fiecare factură unde apare numele tău, adresa ta. Pînă la urmă, oftezi, le clasezi şi le păstrezi, spunîndu-ţi că nu se ştie cînd şi dacă îţi vor mai folosi la ceva. Aşa că le cari cu tine Dincolo, la casa cea nouă, unde vei continua să trăieşti în aceeaşi entropie. Cumperi altă mobilă, alte obiecte electrocasnice care îţi vor invada din nou spaţiul pînă la refuz. Cu alte cuvinte, o iei de la capăt...
IKEA – acest paradis capitalist cu metehne socialiste
DE ACELASI AUTOR O familie middle class Nebuna din cartier Pescăreasa de la bloc Emily şi Jesus de pe Calea Moşilor În anii ’80 – cei mai săraci, cei mai lipsiţi de culoare –, aproape de fiecare dată cînd ieşeam cu tatăl meu în Herăstrău, dădeam o raită şi pe la Expo Mobila. Era o hală chiar la intrarea în parc, prost luminată, de cele mai multe ori pustie, cu ecou
