În ultimele zile, situația din Egipt a alunecat pe o pantă descendentă din ce în ce mai abruptă. Intervențiile în forță ale armatei împotriva susținătorilor fostului președinte Mohamed Morsi au culminat miercuri cu o baie de sânge, soldată cu peste 300 de victime. Violențele din aceste zile fac să pălească, prin amploarea lor, intens mediatizata revoluție din 2011 care a dus la căderea lui Hosni Mubarak, fiind vorba de cele mai grave tulburări de la războiul din 1973 cu Israelul. Ele par să indice că, în lipsa unei poziții tranșante a puterilor occidentale, precum și a unei implicări constructive a statelor din regiune, problemele Egiptului riscă să aibă consecințe ireversibile pe termen mediu și lung, determinând apariția unei perioade prelungite de instabilitate și complicând în mod semnificativ arhitectura de securitate a întregii regiuni.
Filmul eșecului tranziției democratice a Egiptului începe în ianuarie 2011, când valul primăverii arabe, ajuns la Cairo, declanșează o revoluție pașnică împotriva regimului autoritar al lui Hosni Mubarak. O lună mai târziu, liderul egiptean ceda presiunilor străzii și apelurilor internaționale de a evita un război civil, pentru ca, în noiembrie 2011, partidele islamiste să câștige jumătate din locurile în parlament în urma unor alegeri democratice. În iunie anul trecut, candidatul acestor grupări, Mohamed Morsi, este ales președinte al țării cu o majoritate de puțin peste 51% din voturi. Însă noul lider egiptean promovează în mod agresiv o agendă politică de natură a radicaliza opoziția, slăbind puterile justiției și împingând Egiptul pe drumul către un stat islamist. Protestele din ce în ce mai vocale ale opoziției duc la un impas politic, iar forțele armate speculează momentul și, la începutul lunii iulie 2013, preiau puterea în cadrul unei lovituri de stat desfășurate cu acordul tacit al puterilor occidentale.
