Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portretul alegătorului uitat în urnă

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 16 august 2013 ·

Aloo! Stânga, Dreapta, puţină atenţie vă rugăm! Lăsaţi niţeluş încăierarea şi uitaţi-vă în sală! Aşa, dincolo de ziariştii din primele rânduri, da, treceţi şi de grupul de pensionari cu gratuităţi, da, puţin mai în spate, unde nu bat reflectoarele şi e o zonă gri. Aşa, acolo.

Oamenii pe care ar trebui să-i vedeţi, dacă aţi mai fi în stare să priviţi România reală şi nu pe aia din imaginaţia voastră simplistă, arată astfel: vârsta - matură, ocupaţia - angajaţi la privat, semnalmente - plătitori de taxe şi impozite. Opţiuni politice: unii au votat cu Dreapta, alţii cu USL, alţii n-au mai ieşit la vot. Aşa. Ei sunt. Ştiu că nu i-aţi mai văzut de mult cu adevărat, dar poate vă aduceţi aminte de ei la un moment dat. Deşi, judecând după discursul vostru, momentul ăla pare să nu se apropie.

Învăluit în vise prezidenţiale, Antonescu, cel care ar trebui să fie avocatul lor în USL, tace mâlc. Victor Ponta a căzut în braţele unui haiducism ostentativ. Bugetari săraci vs. bugetari bogaţi, asistaţi social vs. persoane care dau o locuinţă în chirie. C-aşa vă trebuie dacă aveţi proprietăţi, luaţi d-aci nişte CASS, chiaburi nenorociţi! Asta meritaţi dacă vă descurcaţi singuri, ce contează că unii dintre voi au votat cu USL! Când vine vorba de guvernare, nu mai aveţi loc în poză.

Cu Dreapta lucrurile stau la fel de trist. Ea vorbeşte despre aceşti oameni, pretinde că li se adresează, dar îi cunoaşte la fel de puţin. Pentru că Dreapta, în ciuda înfrângerii usturătoare din 2012, tot nu pare să fi înţeles că voturile acestora nu i se cuvin de drept, că trebuie să le merite, să muncească pentru ele, nu să se rezeme de spătar şi să aştepte să fie servită. Acţiunea politică a PDL se reduce la un playback anemic. Forţa Civică a căzut într-un acces de autoadmiraţie păguboasă în faţa oglinzii.

Mişcarea Populară vine cu mesajul că va fi altfel, dar încă nu a explicat cum „a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°