Nu e cea mai săracă familie din comună, ba chiar, după ce el şi-a găsit în sfîrşit de lucru, am putea spune că face parte din middle class. Înainte, trăiau doar din alocaţiile copiilor şi din ce mai cîştiga el cu ziua, pe la unul, pe la altul, în general bucureşteni cu case de vacanţă. Ea n-a muncit niciodată, a avut grijă de copii. La un moment dat, s-a înscris într-un partid, filială de sat, sperînd că de acolo o să mai pice ceva, măcar ulei şi făină. N-a picat; în schimb, partidul a dus-o în excursie, 20 de kilometri mai la deal, pînă la Sinaia, la un soi de „congres“. Era pentru prima dată cînd părăsise comuna în ultimii zece ani. Şi-a cumpărat un tricou de 2 lei şi o fustă de 5 de la unicul second hand local, special pentru acest eveniment. Dacă ar avea bani, şi-ar pune dinţi.

DE ACELASI AUTOR Case vechi, case noi Nebuna din cartier Pescăreasa de la bloc Emily şi Jesus de pe Calea Moşilor Deşi nu vede cu un ochi, el e un bun meseriaş – sau cel puţin aşa susţin vecinii care îl recomandă. Se pricepe la orice – zidărie, tîmplărie, instalaţii, acoperişuri, iarnă dă zăpada de pe aceleaşi case de vacanţă, ale celor însăriţi. „Venetici!“, cum le zice el, însă fără răutate şi nu le-ar spune-o în faţă, căci şi-ar pierde pîinea. Pe lîngă bani, acceptă şi „cadouri“ – pantofi sau cămăşi vechi, odată s-a ales chiar şi cu un computer antic, care încă funcţiona, dar ce folos, „dacă ei n-au net?“ Căci băiatul cel mare de-asta îşi dorea computer, ca să se joace. Băiatul e „prinţul“ familiei, nu face nimic toată ziua, nu-şi doreşte nimic de la viaţă. Uneori, cînd taică-su mai lucrează ceva prin curte, el se întinde pe o pătură şi doarme. Odată, l-au trimis în vacanţă la un unchi de la Ploieşti, să mai cunoască şi el lumea. A venit după trei zile, nu i-a plăcut, căci unchiul îl pusese la treabă, să-i spele maşina. Şi s-a pus din nou pe pătură, în curte, ca să doarmă. So