-După finalul sezonului regulat, Liga a II-a şi Liga a III-a continuă cu play-off şi play-out
-Rapidul debutează în deplasare, în apropierea Bucureştiului, la Berceni
Haos total. Aşa se poate rezuma situaţia din eşaloanele doi şi trei ale fotbalului românesc, în care retragerile din raţiuni financiare au devenit criteriu de modificare a sistemului competiţional. Ieri, Comitetul Executiv al FRF a ratificat un sistem cu play-off şi play-out în ambele competiţii. Mai mult, cu excepţia Seriei I din Liga a II-a, toate celelalte serii din eşalonul secund şi terţ au la start doar 12 echipe!
Prelungirea şedinţei Comitetului Executiv a dus la amânarea ţintarului cu aproape trei ore faţă de programarea iniţială. În seria a II-a, acolo unde cele două Craiove se vor întâlni, lucrurile au fost simple.
Primul duel Craiova vs Craiova pe 14 septembrie
Tabela Berger de 12, tras la sorţi, stabilit program şi asta e, vă mulţumim pentru atenţie. Sezonul începe cu două derbyuri, FC Bihor – UTA şi Craiova lui Lincar, sau Olguţa, versus Gloria Bistriţa. Şocul turului vine în runda următoare, când cele două Craiove vor avea primul duel, „acasă“ la Mititelu, adică la Turnu Severin.
Farul ţine în şah Seria I
Glumele proaste au început la Seria I, acolo unde Farul nu ştie dacă va continua, iar „marinarii“ trebuie să dea un răspuns până sâmbătă, atunci fiind termenul final pentru achitarea datoriilor ce o pot duce la insolvenţă. Soluţia FRF a fost una savuroasă: s-au făcut două trageri pe două tabele Berger diferite. Una de 14 dacă rămâne şi Farul, una de 12 dacă marinarii se retrag. Indiferent de verdictul final, Rapidul îşi ştie deja adversarul, soarta alegând, în ambele variante, ca giuleştenii să debuteze cu o deplasare la Berceni.
Nervi şi certuri la Liga a III-a
Spectacolul a continuat la ţintarul eşalonului al treilea, a