Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Fărcaş, locul I la Campionatul Mondial al poliţiştilor şi pompierilor la tenis de masă

Publicat in Salajeanul, vineri 16 august 2013 ·

În perioada 31 iulie-12 august 2013 s-a desfăşurat, la Dublin, în Irlanda, Campionatul Mondial al poliţiştilor şi pompierilor, unde reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum Sălaj, Dan Fărcaş, a obţinut medalia de aur.

Oraşul irlandez Dublin a găzduit, în perioada 31 iulie – 12 august, Campionatul Mondial al Poliţiştilor şi Pompierilor. În acest an, competiţia a adunat la start peste 7.000 de sportivi, din 60 de ţări. Dan Fărcaş, subofiţer în cadrul Detaşamentului de pompieri Zalău al ISU ,,Porolissum" Sălaj, a reuşit să câştige medalia de aur la simplu. Dan Fărcaş a concurat şi în proba de dublu, unde a făcut pereche cu Labo Alexandru, împreună cu care a reuşit să ocupe poziţia a treia şi să câştige astfel medalia de bronz. Pompierul sălăjean este angajat al ISU ,,Porolissum" Sălaj de aproape patru ani, iar în această perioadă a urcat pe prima treaptă a podiumului la toate concursurile naţionale ale pompierilor şi a câştigat de două ori titlul de campion mondial: în 2008, la Liverpool, şi la Vancouver, în 2009. În 2010 a participat la Campionatul Mondial pentru pompieri şi poliţişti din Coreea de Sud,obţinând locul 3 la dublu şi locul 4 la simplu, iar în 2011 a participat la Campionatul Balcanic desfăşurat la Varna, în Bulgaria.

În perioada 31 iulie-12 august 2013 s-a desfăşurat, la Dublin, în Irlanda, Campionatul Mondial al poliţiştilor şi pompierilor, unde reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum Sălaj, Dan Fărcaş, a obţinut medalia de aur.

Oraşul irlandez Dublin a găzduit, în perioada 31 iulie – 12 august, Campionatul Mondial al Poliţiştilor şi Pompierilor. În acest an, competiţia a adunat la start peste 7.000 de sportivi, din 60 de ţări. Dan Fărcaş, subofiţer în cadrul Detaşamentului de pompieri Zalău al ISU ,,Porolissum" Sălaj, a reuşit să câştige medalia de aur la simplu. Dan Fărcaş a

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 6 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 6 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 13 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 4 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 10 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

19°
lun.

18°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°