Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele două Corei au hotărât: complexul Kaesong va fi redeschis

Publicat in Adevarul, joi 15 august 2013 ·

Coreea de Nord şi de Sud au căzut de acord în urma negocierilor de miercuri să redeschidă complexul Kaesong, după mai multe luni de discuţii menite să decidă soarta parcului industrial considerat un simbol al cooperării economice între cele două ţări. Hotărârea, cu rezultate benefice pentru ambele ţări, crează speranţa unei posibile îmbunătăţiri a relaţiilor politice în Peninsula Coreeană. Publicând o declaraţie comună, cele două ţări au anunţat hotărârea de a coopera pentru a redeschide complexul industrial Kaesong, situat pe teritoriul nord-coreean, la câţiva kilometri de graniţa puternic militarizată. Phenianul şi Seulul au decis reluarea activităţii, luându-şi angajamentul să prevină închiderea fabricilor în eventualitatea altor situaţii tensionate care ar putea apărea în viitor, potrivit agenţiei de ştiri Reuters. „Coreea de Sud şi de Nord garantează funcţionarea normală a zonei industriale...fără nicio influenţă din partea situaţiei politice”, au transmis cele două părţi implicate în negocieri, adăugând că doresc să atragă şi investitori străini. Pe 8 aprilie, Coreea de Nord şi-a retras 53.000 de lucrători atunci când relaţiile între cele două ţări au devenit extrem de tensionate, iar liderii nord-coreeni au lansat ameninţări de război.

Delegaţii nu au spus care este data exactă a redeschiderii, însă decizia are efecte benefice asupra ambelor ţări, mai ale pentru Coreea de Nord este atât de săracă încât o mare parte din populaţie suferă de foamete. Până la sfârşitul anului 2012, companiile sud-coreene de la Kaesong au produs bunuri în valoare de două miliarde de dolari în cei opt ani de activitate. Complexul de la Kaesong este rezultatul cooperării între iniţiativa, capitalul şi tehnologia Coreei de Sud şi mâna de lucru ieftină din Coreea de Sud. Complexul a fost creat deşi cele două ţări sunt, teoretic, în continuare în război. Războiul coreean din 1950

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 11 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 12 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 6 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 9 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 7 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Harta interactivă a secţiilor de votare din străinătate, publicată de MAE

Mediafax acum 10 ore
MAE a publicat, pe pagina web, lista celor 950 de secţii de votare organizate în străinătate pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare 2024, care include şi adresele sediilor acestora, a anunţat ministerul printr-un comunicat. Lista este dispon

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 13 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

CCR: Legea care prevede că PFA-urile se pot transforma în SRL-uri este neconstituţională în ansamblul său

News.ro acum 13 ore
Curtea Constituţională a admis în şedinţa de joi, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru completarea Ordon

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°