de Dragoş BAKO
dragosbako@tribuna.ro
15 august 2013 22:52
2 vizualizari
A-A+ M-am convins: oricâte legi tâmpite s-ar zămisli în România, oricât nu s-ar face drumuri, fie salariile cât de mici, comportamentul statului cât de frustrant, birurile cât mai aberante şi mai mari, dacă-i dai angajatului nişte zile libere uită de toate neajunsurile. Să n-avem drumuri ca în Europa, să n-avem lefuri ca franţujii, protecţie socială precum nordicii, dar să avem, tată, sărbători legale, aşa cum se întâmplă în Europa spilcuită. Libere, neamule, cât mai multe. Libere şi punţi. Punţi între 1 Mai şi Paşti, între Sfânta Maria şi ziua de luni (19 august), iar dacă s-ar fi putut face o punte mare, între Rusalii şi Crăciun, ar fi fost perfect. Adică, cel mai perfect, uite-aşa, să moară de necaz adjectivul ăsta fără grad de comparaţie. Sfântul duh (sau buh) al unei noi zile libere s-a pogorât peste suflarea bugetară miercuri, când premierul a dat vestea cadou: vineri va fi liber pentru angajaţii de la stat, urmând ca ziua să se recupereze într-o sâmbătă. Adică, să lungim un sfârşit de săptămână, ca să scurtăm, pe urmă, altul. Faină treabă. Nici măcar ca dar cu parfum electoral nu funcţionează, pentru că, până la alegeri mai e mult, iar memoria cadorisiţilor e scurtă. Fac o paranteză, pentru a-i lămuri pe cei care invocă (degeaba) multele sărbători legale din Occident: e adevărat, mulţi occidentali au mai multe zile libere decât noi, însă eficienţa muncii e alta. Adică, acolo, când se munceşte se munceşte, în timp ce la noi, când se munceşte se cam stă. În fine, n-are rost să mai insistăm pe marginea argumentărilor paradoxale ale celor care vor să se măsoare-n zile libere cu europenii. Revenim: joi a fost liber pentru că sunt o mulţime de românce care poartă prenumele Maria ori derivatele acestuia. Iar dacă-i vorba de paranghelie, hop, se bagă şi Marianii, Marinii şi