Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un tablou al ordinii sociale

Publicat in Dilema Veche, joi 15 august 2013 ·

Scriam aici, în urmă cu puţin timp, despre supravegherea scriitorilor francezi clasici de către poliţie, aşa cum o prezintă Robert Darnton în celebra lui carte The Great Cat Massacre / Marele masacru al pisicii. În acelaşi volum, am remarcat şi un alt episod demn de toată atenţia. Este vorba despre analiza unui ghid turistic (anonim) al oraşului Montpellier, întocmit, se pare, de un mic burghez din secolul al XVIII-lea. Darnton observă un lucru foarte subtil. Ghidul respectiv, intitulat État et description de la ville de Montpellier fait en 1768 / Starea şi descrierea oraşului Montpellier, făcute în 1768 este organizat după tiparul unei procesiuni post-medievale franceze. Lucrul nu trebuie să surprindă. Aceste „procesiuni generale“ erau frecvente în universul premodern european, avînd conotaţii simbolice, dar şi funcţionalităţi butaforice. Din cînd în cînd – ne spune antropologul –, diversele categorii ale societăţii se expuneau publicului în interiorul unei parade, pentru a consfinţi – pe viu – infrastructura ordinii sociale. Prin urmare, Montpellier-ul văzut de scriitorul nostru fără nume îşi etalează – de-a lungul textului descriptiv – identitatea urbană ca parte dintr-o procession générale. „Prima stare“ (clerul înalt) venea în frunte, după regula însemnătăţii ordinelor religioase (Les Pénitents Blancs, cu veşminte lungi şi glugi, urmaţi de La Vrai-Croix, Tous les Saints şi Saint Paul, acoperiţi, umil, de haine făcute din pînză de sac). După clericii de vază apăreau orfanii urbei (cazaţi la Hôpital Général), în uniforme gri, aspre. Prezenţa lor la acest nivel elitist se justifica printr-un tîlc de fineţe: „Desfăşurarea semnifica angajamentul oraşului de a avea grijă de săracii săi, fiind în acelaşi timp şi o invocare a proniei divine, pentru că săracii erau consideraţi a fi mai aproape de Dumnezeu şi, deci, rugăciunile lor erau mai eficiente.“

DE ACELA

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Cinci militari români au fost răniţi în poligonul Goranu

Mediafax acum 29 minute
Cinci militari români au fost răniţi în poligonul Goranu din judeţul Vâlcea. Incidentul a avut loc joi. Cei cinci confecţionau dispozitive de aprindere pirotehnică cu exploziv real.

BREAKING | Elena Udrea rămâne în închisoare

Wall-Street.ro acum 49 minute
Magistrații au decis respingerea cererii de eliberare a Elenei Udrea din închisoare, ea ispășind o pedeapsă de 6 ani de închisoare. Știre în actualizare Înalta Curte de Casație și Justiție era așteptată să se pronunțe astăzi cu privire la revizuirea

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timişoara cu o investiţie de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

News.ro acum 43 minute
MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, anunţă deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanţă. Cu o investiţie impresionantă de peste 25

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum 2 ore
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

VIDEO În aprilie 2023, Călin Georgescu numea spațiul Schengen „temnița cea mai temătoare” și „o scenă unde toți sunt spălați pe creier”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu spunea, în 2023, că România nu a intrat în Schengen „datorită oamenilor liberi din această țară”: „Pentru mine este o onoare că nu am intrat în Schengen”. „Intrarea în Schengen înseamnă să fii pe o scenă unde toți sunt spălați pe cr

ULTIMA ORĂ Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 35 minute
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 3 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum 2 ore
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°