Scriam aici, în urmă cu puţin timp, despre supravegherea scriitorilor francezi clasici de către poliţie, aşa cum o prezintă Robert Darnton în celebra lui carte The Great Cat Massacre / Marele masacru al pisicii. În acelaşi volum, am remarcat şi un alt episod demn de toată atenţia. Este vorba despre analiza unui ghid turistic (anonim) al oraşului Montpellier, întocmit, se pare, de un mic burghez din secolul al XVIII-lea. Darnton observă un lucru foarte subtil. Ghidul respectiv, intitulat État et description de la ville de Montpellier fait en 1768 / Starea şi descrierea oraşului Montpellier, făcute în 1768 este organizat după tiparul unei procesiuni post-medievale franceze. Lucrul nu trebuie să surprindă. Aceste „procesiuni generale“ erau frecvente în universul premodern european, avînd conotaţii simbolice, dar şi funcţionalităţi butaforice. Din cînd în cînd – ne spune antropologul –, diversele categorii ale societăţii se expuneau publicului în interiorul unei parade, pentru a consfinţi – pe viu – infrastructura ordinii sociale. Prin urmare, Montpellier-ul văzut de scriitorul nostru fără nume îşi etalează – de-a lungul textului descriptiv – identitatea urbană ca parte dintr-o procession générale. „Prima stare“ (clerul înalt) venea în frunte, după regula însemnătăţii ordinelor religioase (Les Pénitents Blancs, cu veşminte lungi şi glugi, urmaţi de La Vrai-Croix, Tous les Saints şi Saint Paul, acoperiţi, umil, de haine făcute din pînză de sac). După clericii de vază apăreau orfanii urbei (cazaţi la Hôpital Général), în uniforme gri, aspre. Prezenţa lor la acest nivel elitist se justifica printr-un tîlc de fineţe: „Desfăşurarea semnifica angajamentul oraşului de a avea grijă de săracii săi, fiind în acelaşi timp şi o invocare a proniei divine, pentru că săracii erau consideraţi a fi mai aproape de Dumnezeu şi, deci, rugăciunile lor erau mai eficiente.“

DE ACELA