Cei 19 eroi care şi-au pus viaţa în pericol pentru o simplă idee au ieşit ieri din greva foamei. În ultima lor noapte de protest, fără precedent în fotbalul românesc, Click! le-a fost alături până dimineaţa pentru a le spune povestea. Deşi mişcarea s-a încheiat fără efecte majore, ei rămân nişte învingători, iar ţelul lor neatins, o pierdere pentru noi toţi.

Miercuri, aproape de miezul nopţii, înarmat cu o atitudine de om care merge la un priveghi, am ajuns la stadionul Giuleşti. Nu ştiam ce voi găsi acolo, dar eram pregătit pentru ce era mai rău, iar tristeţea mă cuprinsese şi pe mine. Poarta dinspre Teatru era închisă, iar pe ea scria: „Din respesct pentru cei dinăuntru, nu intraţi decât cu apă!".

Mă conformez şi imediat ajung la vestiare, unde doi băieţi joacă table, iar alţi câţiva se uită la ei bătând în nişte tobe. În jurul lor, zeci de baxuri cu apă, adică singurul lucru de care au nevoie. Înaintez spre teren, iar acolo mă întâmpină în jur de 30 de persoane, mulţi dintre ele rude ale grevişitilor veniţi să-i susţină sau, după caz, să încerce să-i ia acasă.

Liviu Ungurean, zis „Bocciu", liderul galeriei Rapidului, mă întreabă cât s-a terminat România - Slovacia, auzind că vin direct de la meci, şi-mi arată un cort şi un sac de dormit. Îi spun că n-am venit aici să dorm, ci să fac ce fac şi ei. Mă surprinde atmosfera degajată, glumele şi hazul de necaz pe care cei 18 încă mai au puterea să-l facă.

Spun 18 pentru că, cel mai în vârstă dintre grevişti, Cornel, renunţase din cauza stării lui de sănătate. Nu vă grăbiţi cu critica. Era tot acolo, cu fraţii lui, doar că trecuse pe acasă pentru o supă. Mă gândesc că scandarea: „C-aşa sunt eu rapidist, niciodată nu sunt trist", nu e doar un vers cu rimă, ci scoasă din trăirile lor şi încep să regret că am fost atât de fraier încât am crezut că voi asista la un parastas.

„Dacă tot ai venit,