Intr-unul din discursurile sale, Antonio Horta Osorio, numit in fruntea Lloyds Banking Group in 2011, a declarat raspicat: „Atata timp cat voi fi director general, vom si plictisitori si sobri”. O strategie aplicata si la Royal Bank of Scotland Group (RBS). In august anul curent, directorul general, Stephen Hester, a fost inlocuit cu Ross McEwan, un personal aproape necunoscut, specialist in operatiuni cu clientii.
In acelasi spirit au actionat inclusiv bancile Barclays si Deutsche Bank, care s-au despartit de sefii lor mandri si indrazneti, care nu se sfiau sa intre in conflict cu organele de reglementare, cu politicieni si cu membrii propriilor consilii director. „Acum, un lider trebuie sa intruchipeze smerenia si inclinatia catre autoevaluare”, afirma specialistii de la Korn Feryy International, cabinet de consultanta care ajuta la verificarea candidatilor pentru functii de conducere in banci. „In urma cu cinci ani, astfel de calitati nici nu intrau in calcul”.
Treptat, sistemul bancar se indreapta spre ceea ce a reprezentant corporatismul in America in urma cu mai bine de 10 ani, cand lideri carismatici precum Jack Welch, fost CEO la General Electric, au cedat locul unor oameni de genul lui Jeffrey Immelt. Iar catalizator al acestor schimbari este presiunea politica, explica Elizabeth Warren, senatorul democrat, din partea statului Massachusetts.
Dar in spatele unui aspect anost nu trebuie sa se ascunda, neaparat, un interior la fel de lipsit de stralucire. Noii sefi devin tot mai pretentiosi. Horta Osorio a introdus deja o noua moda la Lloyds Banking – sedinte de trei ore cu conducerea. Jurgen Fitschen, unul dintre directorii generali ai Deutsche Bank poate in cel mai scut timp sa analizeze o problema aparuta din senin si, fara alte pregatiri suplimentare, sa ofere solutii. Se poate spune ca Fitschen, uscat si pedant, il completeaza pe An