Grupul chinez Lenovo, cel mai mare producător de PC-uri la nivel mondial, este interesat să se extindă pe piaţa smartphone-urilor şi a computerelor personale prin achiziţii, după creşterea puternică a profitului în trimestrul al doilea datorită majorării cotei de piaţă la majoritatea produselor.
Astfel, profitul Lenovo a urcat cu 23% în trimestrul al doilea faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 141,4 milioane de dolari la 173,9 milioane de dolari, compania câştigând cotă de piaţă atât în zona PC-urilor, cât şi pe smartphone-uri şi tablete, transmite Bloomberg.
Rezultatul raportat de Lenovo pentru al doilea trimestru a fost peste aşteptările analiştilor, care estimau un profit net de doar 166 mi. dolari. După anunţul rezultatelor financiare, acţiunile Lenovo au crescut cu 2%, la 7,72 dolari, notează agenţia Thomson Reuters.
„Vedem cu siguranţă oportunităţi şi în zona PC, şi în cea a telefoanelor. Industria traversează o perioadă de consolidare, deci ar trebui să profităm de această oportunitate dacă vom găsi o ţintă bună pentru preluare“, a declarat directorul general al Lenovo, Yang Yuanqing. El a refuzat să precizeze ce companii ar fi în atenţia Lenovo.
Surse apropiate companiei au declarat în luna mai că grupul chinez ar fi discutat preluarea diviziei de servere a IBM, însă negocierile au eşuat deoarece cele două părţi nu s-au înţeles la preţ.
Producătorul canadian de smartphone-uri BlackBerry a anunţat că ia în calcul mai multe opţiuni strategice pentru viitorul companiei, inclusiv eventuale oferte de preluare.
Yang a refuzat să comenteze dacă grupul Lenovo este interesat de active ale IBM sau BlackBerry.
În timp ce piaţa PC-urilor traversează o perioadă dificilă, cu scăderi abrupte ale vânzărilor de la un an la altul, Lenovo a investit masiv în dezvoltarea de smartphone-uri şi tablete, atacând clientela