Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trendul anului în vânzările de mobilă

Publicat in Capital, joi 15 august 2013 ·

Un designer spune că se poartă nuanțele deschise. Un retailer spune că se vând bine produsele modulare. Iar un producător studiază mereu piața, ca să fie în ton cu tendințele

Materialele naturale, culorile vii, combinate cu nuanțele foarte deschise și stilul vintage. Sunt punctele centrale din campaniile producătorilor și retailerilor de mobilier în această toamnă. Aspecte observate, de altfel, și la târgurile internaționale de design interior, unde lemnul, în toate stadiile de prelucrare, se află în centrul atenției. „În stilul vintage masculin, piesele au forme geometrice, cu linii drepte, lemnul nefinisat se îmbină cu metalul și inserțiile din piele. Mobilierul vintage feminin are forme rotunjite, culori deschise, pastelate și accesorii cu tente de unicat“, face o scurtă introducere Elena Miron, interior decorator la kika România. În plus, se pare că românii sunt mai deschiși către nou și acceptă mult mai ușor schimbarea când vine vorba de redecorarea locuinței. Sau apelează la mici trucuri. „Sunt situații în care propun clienților ca mobila să nu iasă cu nimic în evidență, să fie cât mai statică. De exemplu, o masă albă, cu patru scaune din același material, se poate adapta ușor la orice stil. Trebuie doar să-i aduci o pată de culoare, din când în când“, punctează Amalia Predescu, senior interior designer.

Potrivit ei, deși puterea de cumpărare a românilor este încă destul de scăzută comparativ cu cea din alte țări europene, totuși ultimii doi ani au adus o schimbare: „tot mai mulți au început să apeleze la părerea unui specialist“. „Chiar în acest moment, lucrez la un duplex din centrul Capitalei. Suma totală, cu tot cu finisaje, este de 100.000 euro. Dar am avut și clienți unde sumele nu au depășit 10.000 de euro“, mai spune Predescu. Iar când se referă la bugete mici, ia în calcul piese de mobilier alese din gama marilor retaileri. Cu o preciz

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Colegiul Medicilor a dat în judecată CNAS. Care este motivul

Mediafax acum o ora
Colegiul Medicilor din România a anunţat duminică că a depus actele de chemare în judecată a CNAS. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Colegiului Medicilor, organizaţia cere instanţei să oblige CNAS să furnizeze informaţiile de interes pub

Accident aviatic în Coreea de Sud: Bilanţul morţilor ajunge la 179

Mediafax acum o ora
Bilanţul accidentului aviatic produs duminică în Coreea de Sud a ajuns la 179 de morţi. Autorităţile au anunţat mai multe zile de doliu national, scrie Reuters.

Guvernul Ciolacu a reintrodus „taxa pe stâlp”. Toate firmele vor plăti 1,5% din valoarea construcțiilor speciale

Adevarul acum o ora
Se reintroduce impozitul pe construcții speciale, calculat prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcțiilor existente în patrimoniul contribuabililor. Guvernul Ciolacu readuce la viață celebra „taxă pe stâlp” apărută în timpul Guvernul

Salariile bugetarilor vor fi îngheţate în 2025 / Nu se vor face angajări şi nu se vor majora alocaţiile pentru copii

G4Media acum 2 ore
Salariile de bază ale bugetarilor şi cuantumul sporurilor se vor menţine în anul 2025 la nivelul din noiembrie 2024, la fel ca şi valoarea indemnizaţiei de hrană şi a alocaţiei de stat pentru copii şi nu se vor mai acorda bilete de valoare, cu excep

Cetăţean turc, membru al unei grupări care se ocupă de contrabanda cu arme în România, prins în Ilfov. Avea asupra sa două pistoale cu amortizor

HotNews acum 34 minute
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 3 ore
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Preşedintele Azerbaidjanului Ilham Aliev acuză Moscova că a vrut să ascundă cauzele prăbușirii avionului în Kazahstan

G4Media acum 2 ore
Preşedintele Azerbaidjanului a acuzat duminică Rusia că a vrut să ascundă faptul că avionul companiei naţionale azere care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost avariat de tiruri ce proveneau de pe teritoriul rus şi a cerut ca Moscova să îşi cea

Mesaje de Revelion 2025. Urări pentru prieteni, rude sau colegi

Ziua Constanta acum 24 minute
Revelionul 2025 este momentul perfect pentru a transmite urări și felicitări celor dragi, fie că sunt prieteni, rude sau colegi. Anul 2025 bate la ușă, iar momentul celebrării începutului unui nou an este întotdeauna unul plin de emoție și speranță.

Crește numărul mașinilor furate care ajung în România! Unde au fost descoperite cele mai multe autovehicule

Ziua Constanta acum 47 minute
În 2024, polițiștii de frontieră au descoperit 311 autovehicule furate, cu o creștere de 52,6% față de anul anterior. Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, în județele Satu Mare și Bihor, dar și la granița cu Bulga

Poliţia de Frontieră: Peste 300 de autovehicule furate, descoperite la frontieră în primele unsprezece luni ale anului 2024 / Numărul, în creştere cu 52,6% faţă de anul anterior

News.ro acum o ora
În primele unsprezece luni din 2024, poliţiştii de frontieră au descoperit 311 autovehicule furate, din care 253 autoturisme, 21 camioane, 25 microbuze, 6 motociclete, 5 remorci şi 1 autocar. Numărul mijloacelor de transport semnalate ca suspecte a

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°