Scris de Corina Hutan - ARAD. Rona Hartner & Bartholo Claveria au încântat publicul pe ritmuri de flamenco miercuri seara, la Teatrul de Vară.
Colaborarea dintre cei doi artiști a început de un an și jumătate, perioadă în care a fost lansat și un disc. ”El își dorea de foarte mult timp să cânte cu mine dar nu s-a potrivit înainte. Bartolo s-a întâlnit, întâmplător, cu managerul meu, care l-a sfătuit să mă sune, ceea ce a și făcut. Așteptam de foarte mult timp un astfel de proiect. Mie îmi place muzica flamenco pentru că este între forță și blândețe, ca expresie pentru o artistă. Dacă doar urli nu exprimi nimic și dacă ești moale la fel. În flamenco există feminitate, o feminitate românească, cum o avem noi, româncele. Chestia asta o regăsesc în mine și în femeile care cântă flamenco. Arată că ai forță foarte mare și, în același timp, blândețe, maternitate, feminitate… Asta mi-a plăcut foarte mult și, de aceea, așteptam o astfel de colaborare. Întâlnirea cu Bartolo a fost ca un cadou pentru mine”- declarat Rona Hartner.
În ceea ce privește publicul arădean, artista susține că este unul ”jos pălăria”. ”Este un public care nu mișcă, nu respiră, i se citește sentimentul pe față. Dincolo de cuvinte și de text, în mod special, pentru mine este un public foarte ofertant, care respectă foarte mult artistul care este pe scenă. Oamenii puteau să se ridice, să plece, să fie indiferenți dar au fost atinși. Chiar mă gândeam cum o să meargă un astfel de proiect în România și, uite, chiar a fost foarte bine primit”.
În perioada următoare artista poate fi văzută la Timișoara, Sibiu și Brașov.