Veteranii de război nu trebuie uitaţi. Ei sunt cei care au luptat pentru țară și lasă în urmă povești parcă desprinse din romane. Pe ulițele satului Dobriceni, din județul Olt, au trăit mulți veterani de război. Astăzi a rămas doar unul. Are 92 de ani.

În curtea unei case îngrijite, l-am găsit pe Emil Burtescu, la umbra unor meri mari ale căror crengi s-au lăsat până la pământ din cauză că anul acesta au avut prea multe fructe. Are 92 de ani și a luptat patru ani pe front, în cel de-al Doilea Război Mondial. Evenimentele petrecute acum 70 de ani şi le aminteşte ca şi cum ar fi fost ieri.

A plecat militar la 21 de ani, în 1941. De la Centrul Teritorial Caracal, din județul Romanați, a fost repartizat la Regimentul 31 Infanterie Calafat, compania Specialități, profesia telefonist. La sfârșitul lui august, a început războiul pentru băiatul care abia intrase în viaţă. „Ne-au îmbarcat la tren, echipați pentru război. Ne-au debarcat la Galați și de acolo am luat-o marș pe jos mii de kilometri. Nemții erau motorizaţi cu mașini şi motociclete, treceau pe lângă noi ca glonțu’. Noi mergeam pe jos, amărâți, necăjiţi“, povestește nea Milică.

„Alo Tisa, aici Prutu’“

Bătrânul se aşază încet pe scaun şi îmi spune cu o voce uşor răguşită că pe front a fost telefonist, la linia întâi, în tranșee. Printre gloanțe şi bombardamente, băiatul viteaz de atunci îşi anunţa fraţii de luptă la ce distanță se afla inamicul. „Alo Tisa, aici Prutul“, erau cuvintele tânărului care răsunau printre vuietele vântului aspru de iarnă. „Lungiți tragerea cu circa 500 de metri“, continua să se audă vocea lui printre zgomotele gloanţelor. Bătrânul îşi aduce aminte cum, în iarna anului 1943, în tranșeu se rupea firul de telefon şi nu mai putea să ia legătura cu artileria. „Eram obligat să ies printre gloanțe şi bombe, să iau firu’, să văd unde e rupt și să îl izole