Peste 150 de pasageri ai unei cursei aeriene care face legătura între București și Barcelona au fost întorși din drum, azi dimineață, după li s-a spus că aeronavei în care urmau să se îmbarce i s-a rupt o roată. Mai mult, spre disperarea lor, după câteva ore de așteptare oamenii au aflat că pilotul s-a dus la culcare. Sursa: avherald.comSursa: avherald.com
1 /.
Cursa aeriană a companiei spaniole Vueling care trebuia să decoleze, în jurul orei 4.30, de pe Aeroportul „Henri Coandă” a fost amânată. Timp de câteva ore, celor aproximativ 160 de pasageri care așteptau în aerogară li s-a spus că urmează să se îmbarce în câteva momente.
„De la 2.00 stăteam în aeroport. Ne-am făcut chekingul, ni s-au luat bagajele și tot spuneau că ne îmbarcăm. Să așteptăm că ba acum, ba că mai încolo, urmează să plecăm”, a povestit pentru EVZ una dintre pasagere, Anca Marilena Balaeș. Tânăra, împreună cu mama sa, se întorceau în Spania, unde s-au stabilit de câțiva ani. Tânăra ne-a mai povestit că, în timp ce așteptau, pasagerii au aflat că avionul cu care urmau să plece avea o defecțiune.
„Spuneau cei de la aeroport că s-a rupt o roată de la avion și că urmează să aducă piesa de nu știu unde”, a mai spus Anca. Pe la ora 8.00, unii dintre pasageri au întrebat unde e comandantul aeronavei. „Ne-au spus că s-a dus la culcare. Vă dați seama câtă nesimțire. Noi stăteam ca proștii iar el s-a dus să se culce. Atunci s-au revoltat și mai mult oamenii și a început să facă scandal, să înjure, balamuc, ce mai”, a relatat tânăra.
Bolnavi cu dializă
Anca Balaeș spune că printre pasageri se aflau oameni bolnavi, care trebuie să facă dializă, dar și turiști care au pierdut legăturile spre destinațiile de vacanță. „Fiind o cursă low-cost nu poți cumpăra, de la București, bilete pentru celelalte destinații. Vă dați seama că fiecare trebuia să ajungă la timp, să cumpere alte bil