La Gottlob a apărut prima lubeniţă cu etichetă – autocolant ca să combată furtul de brand. După ce au observat că lubenița lor e asumată de cei care vând pepeni de import, gottlobenii au solicitat la OSIM înregistrarea brandului ”Lubeniță de Gottlob” și au tipărit etichete care însoțesc, lipite pe coajă, pepenii de aici. Tot ei spun că au așa mulți pepeni încât pot oferi câte o felie fiecărui român.
Anul acesta, localnicii au plantat 300 de hectare cu pepeni verzi iar recolta trece de 18.500 de tone. Au ajuns să exporte în Ungaria, și Germania, dar pentru că pieţele din vestul ţării sunt pline de „lubeniţă de Gottlob” falsă, importată din Turcia sau Grecia, au decis să nu-şi mai vândă marfa decât etichetată.
15 şi 16 august au însemnat două zile pline de pepeni, la Gottlob, unde are loc de câțiva ani Festivalul Lubeniţei.
Scopul declarat al festivalului este de a promova lubeniţa de Gottlob, un interes al producătorilor şi al localităţii totodată.
Spre deosebire de pepenii din Oltenia, la Gottlob s-au copt mai târziu, abia acum fiind în plin „sezon”. Cele mai mari specimene depăşesc 20 de kilograme de miez roşu aromat. „Cantitatea de lubeniţă produsă în comună este suficientă să asigure câte o felie de lubeniţă pentru fiecare român şi pentru o mulţime de germani şi maghiari care importă masiv”, explică primarul localităţii.
Pepeni olandezi speciali datorită nutrienților din sol
Pe vremuri „lubeniţa de Gottlob” era un soi autohton, acum producătorii s-au adaptat pieţei internaţionale şi cultivă, cu seminţe cumpărate din Olanda, Germania sau Ungaria: Crimson Sweet, Top Gun sau Sorento. Unde este atunci adevărata lubeniţă de Gottlob? „Secretul e în sol”, explică primarul comunei, Gheorghe Nator, povestind despre cel mai bun sol arabil din Europa, o fâşie de câteva sute de hecare care începe în Timiş şi se termină în Banatul s