Şcoala de tenis VIVA Galaţi a organizat, în perioada 5-9 august, „VIVA TENNIS CAMP”, o tabără de tenis. Pe parcursul celor cinci zile, cei 32 de participanţi au avut ocazia să facă primii paşi în descoperirea tenisului, în programul taberei existând şi alte activităţi sportive precum înotul şi minigolful. La finalul celor cinci zile evenimentul s-a dovedit a fi un succes, cei mici au jucat tenis pe puncte, au arbitrat şi au fost premiaţi pentru îndemânarea şi efortul lor. Toţi participanţii au primit diplome de „Iniţiaţi în tenis“, iar antrenorii şi instructorii au primit în dar bucuria şi energia copiilor. „Doresc să mulţumesc atât celor care au făcut posibilă organizarea acestei tabere, cât şi părinţilor şi copiilor care au participat. Îi aştept şi pe viitor să ia parte la activităţile Şcolii de Tenis Viva întrucât acesta este doar începutul”, a declarat antrenorul focşănean Răzvan Bucuroiu.