Un roman, ne încredinţează Ruxandra Cesereanu că este noua sa carte (Un singur cer deasupra lor, Polirom, 2013), menţionând aceasta îndată după titlu. Şi poate fi, dar unul de factură aparte. Un roman ale cărui personaje nu circulă dintr-un capitol în altul, pentru a susţine osatura epică a întregului.

Autoarea le spune capitole, dar sunt, de fapt, secvenţe narative de sine stătătoare, structurate în jurul câte unui personaj. Le-am putea spune şi povestiri, necomunicând prin protagonişti, ci prin sensuri, prin faptul că, însumate, conduc la imaginea unei lumi coerente, a unei societăţi, a unei umanităţi cu existenţă istorică. În prezentarea de pe ultima copertă se spune despre carte că reprezintă „o frescă epică“, ceea ce, neîndoielnic, Ruxandra Cesereanu a urmărit să înfăptuiască. Amploarea deschiderii social-istorice, bogăţia evenimentelor aduse în scenă vorbesc despre această aspiraţie a prozatoarei.

Epoca evocată în carte este aceea cuprinsă între sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi răsturnarea regimului comunist din decembrie 1989. Cu unele trimiteri şi în anii ulteriori. O jumătate de veac în care, după cum ni se spune, metaforic, în cuvântul introductiv, Dumnezeu şi-ar fi dat lumea Diavolului, i-a concesionat-o acestuia, ar fi să înţelegem, pentru a o supune unei încercări. Anii comunismului ar fi fost astfel, dincolo de altele, ani de încercare morală, de alegere dificilă între bine şi rău. Cu atât mai dificilă, această alegere, cu cât Dumnezeu „se ţinu departe de toţi şi de toate“.

Întâmplări şi oameni dintr-o jumătate de veac, aşadar, materie structurată pe o ţesătură narativă care ţine seama de criteriul istoric. Sunt naraţiuni cărora le vom spune şi noi capitole, urmând îndemnul autoarei care le numeşte astfel, după cum şi cărţii , din acelaşi considerent, îi vom spune roman, deşi mai îndreptăţiţi am fi să afirmăm că