I-am spus ”mamă”. Am iubit-o pe bunică-mea, Maria, care m-a crescut, ca pe maică-mea, Maria, care s-a suit cu mine în ultima birjă din Cluj, şi-am gonit împreună spre spital, să mă nască.

Fără bunică-mea, Sfântă Mărie Mare e mai mică. De când nu mai e, lumea s-a împuţinat şi mă strânge. Năpârlitul meu înger păzitor mă cercetează mai rar şi e mai circumspect.

Am adus-o să-mi fie alături, în viermuiala Capitalei ăsteia, unde moaştele ei nu cunosc pe nimeni, am adus-o traversând munţii, în cel mai frumos dric 4motion, ţinându-mi mâna pe fruntea ei rece tot drumul, şi bătând în cabina şoferului în livrea neagră, şi strigându-i să meargă uşor, să n-o zgâlţâie, să nu-i tulbure somnul de veci.

De atunci ştiu exact ce înseamnă ultimul drum, îl visez şi astăzi, cu disperare, şi-mi murmur, ca atunci, vorbele Mântuitorului la căpătâiul fiicei lui Iair: ”ea n-a murit, ci doarme”.

Nu vorbesc cu mama despre asta, dar ştiu că aşteptăm acelaşi lucru: să intre bunică-mea pe poartă, de ziua ei, cu geamantanul ponosit în mâna dreaptă, cu basmaua cea nouă, privind critic în jur, să se stâmpere cu un pahar cu apă şi apoi să se pună pe povestit - jucând toate rolurile – să povestească, să povestească, să povestească, să hohotim împreună, de râs şi de plâns, să ne facă supă cu tăieţei – simbolul transcendental al sărbătorilor noastre.

I-am spus ”mamă”. Am iubit-o pe bunică-mea, Maria, care m-a crescut, ca pe maică-mea, Maria, care s-a suit cu mine în ultima birjă din Cluj, şi-am gonit împreună spre spital, să mă nască.

Fără bunică-mea, Sfântă Mărie Mare e mai mică. De când nu mai e, lumea s-a împuţinat şi mă strânge. Năpârlitul meu înger păzitor mă cercetează mai rar şi e mai circumspect.

Am adus-o să-mi fie alături, în viermuiala Capitalei ăsteia, unde moaştele ei nu cunosc pe nimeni, am adus-o traversând munţii, în cel mai frumos dric