Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Titus Corlăţean despre Unire: Declaraţiile preşedintelui Băsescu pot crea complicaţii suplimentare fraţilor moldoveni

Publicat in Adevarul, joi 15 august 2013 ·

Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, se bazează pe oportunităţile pe care le-ar putea oferi viitorul pentru unirea Basarabiei cu România şi mai puţin pe acţiuni imediate, care ar risca să creeze probleme externe mult mai complicate.

Prezent la lucrările Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, ministrul de Externe Titus Corlăţean a ţinut să facă unele precizări referitoare la unirea Basarabiei cu România.

Ministrul a vrut astfel să contracareze eventualele reacţii negative ale liderilor unor organizaţii din Basarabia prezenţi la dezbateri, faţă de recentele declaraţii ale premierului Victor Ponta referitoare la problema Basarabiei. Invitat la o emisiune a unui post de televiziune, Ponta declarase că problema unirii nu este oportună în acest moment.

În acelaşi timp, Corlăţean a vrut să dea şi o replică preşedintelui Traian Băsescu, care declarase la Izvorul Mureşului că, dacă cetăţenii Republicii Moldova vor cere unirea cu România, o vor avea, deoarece în ţara noastră nu există partid românesc care să nu vrea acest lucru.

Apel la înţelepciune

Titus Corlăţean şi-a prezentat propria strategie pentru revenirea Basarabiei la patria mamă. Ministrul de Externe face apel la “înţelepciune” şi lasă pe seama viitorului realizarea acestui deziderat. “Este un subiect foarte sensibil pe care vreau să-l înţelegeţi foarte corect. Un obiectiv poate fi atins sau ratat din lipsă de înţelepciune. Poate că uneori se vorbeşte mai puţin şi se lucrează mai mult. Pentru că procesul de modernizare, de europenizare a Republicii Moldova poate genera în viitor oportunităţi. Şi trebuie să lăsăm viitorul pentru a găsi această oportunitate”, a declarat Corlăţean. Ministrul nu a ratat ocazia de a sancţiona declaraţiile făcute de Traian Băsescu la acelaşi for.

Când te joci retoric cu o temă faţă de care românii rezonează, tema unirii, şi cu toţi am asc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă, la Vatican, reunind lideri din întreaga lume / Ceremonial grandios şi o maree de oameni - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, de la ora locală 10:00 (11:00, ora României), o ceremonie solemnă la care vin lideri din întreaga lume şi care va fi urmărită în direct de milioane de oameni. Papa Franc

UPDATE-Zelenski s-a întâlnii cu Trump la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc, anunţă Kievul. Casa Albă confirmă o întâlnire privată ”foarte productivă”

News.ro acum 52 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a sosit sâmbătă la Roma şi asista la funeraliile Papei Francisc, s-a întâlnit, pentru scurt timp, cu Donald Trump, anunţă preşedinţia ucraineană, la câteva ore după ce locatarul Casei Albe a anunţat că

Niciun cadou de ziua ei pentru Melania Trump, ci doar o cină la bordul Air Force One

HotNews acum 25 minute
Președintele american Donald Trump a declarat că a fost prea ocupat pentru a-i face un cadou soției sale, Melania, care împlinește sâmbătă 55 de ani, dar că îi va oferi o cină romantică la bordul Air Force One în timpul călătoriei lor la Roma pentru

Coreea de Nord a lansat cea mai mare navă de război, pe care a construit-o „în 400 şi ceva de zile”

Libertatea acum 56 minute
Coreea de Nord a lansat cea mai mare navă de război, iar liderul nord-coreean Kim Jong Un a fost prezent la eveniment. „Noul distrugător multifuncțional” a fost dezvăluit vineri la șantierul naval din Nampo.

Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă la funeraliile Papei Francis

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctităţii Sale Papa Francisc. În delegaţia oficială a României care va merge la Vatican se află şi ministrul Afacerilor Exter

VIDEO Zelenski, primit cu aplauze de mulțimea aflată în Piața Sfântul Petru pentru înmormântarea Papei Francisc

HotNews acum o ora
Volodimir Zelenski participă, sâmbătă, la funeraliile Papei Francisc, alături de alți șefi de stat. La sosirea președintelui Ucrainei în Piața Sfântul Petru, mulțimea l-a aplaudat, scrie The New York Times. Zeci de mii de oameni sunt prezenți la slu

Klaus Iohannis, surprins în imagini când mătura trotuarul din faţa casei sale din Sibiu - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte Klaus Iohannis a fost filmat în timp ce mătură trotuarul din faţa casei sale din Sibiu. Imaginile au fost postate pe Facebook cu hastag-urile ” #Sibiu #SasuEşuat #NuMaiSuntBaniDeAvioanePrivate”. ”Ghiciţi personajul! Indicii: a mai

Virginia Giuffre, femeia care i-a acuzat pe Jeffrey Epstein și prințul Andrew de abuz sexual, s-a sinucis

Libertatea acum 2 ore
Virginia Giuffre, cea care i-a acuzat pe Jeffrey Epstein și prințul Andrew de abuz sexual, a murit la vârsta de 41 de ani. Femeia s-a sinucis, conform anunțului făcut vineri, 25 aprilie, chiar de familia sa.

O fetiță de 2 ani, cu cetățenie americană, a fost deportată de Administrația Trump „fără un proces echitabil”

HotNews acum 2 ore
Administratia Trump a deportat o fetiță de 2 ani, cetățeană americană, „fără un proces echitabil”, a declarat vineri un judecător federal, în timp ce tatăl copilului încearcă să o readucă în Statele Unite ale Americii, informează Reuters. Judecătoru

Peste jumătate din ţară, sub cod galben de furtuni. Până când este valabilă atenționarea meteo ANM

Libertatea acum 2 ore
Mai mult de jumătate din ţară va fi, începând de sâmbătă, sub o avertizare cod galben de furtuni, descărcări electrice și rafale puternice de vânt, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Vremea

București
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

4°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

8°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/14°
lun.

9°/19°
mar.

9°/21°