Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Vacanţă în România. În judeţul Dâmboviţa se află cea mai mare rezervaţie de zimbri din ţară - „Zimbrăria Neagra“, de la Bucşani

Publicat in Adevarul, vineri 16 august 2013 · ·

Puţini turişti care vizitează judeţul Dâmboviţa ştiu că aici se află cea mai mare rezervaţie de zimbri din România. Pot fi admiraţi în natură 47 de zimbri, dintre care 23 masculi şi 24 femele, ce trăiesc pe 162 de hectare de pădure. "Zimbrăria Neagra'' este situată la mai puţin de 80 de kilometri de Bucureşti,iar cele 47 de animale au fost botezate cu nume care încep cu „RO“: Rococo, Rotunda, Rogojan, Romario, Roberta şi chiar „Robokap“.

„Pentru noi este o datorie de a înmulţi această specie şi ne bucurăm de prezenţa turiştilor în special în weekenduri şi separat grupuri de copii, de şcolari, grupuri organizate“, ne-a spus Daniel Oprea, pădurar.

Zimbrăria Neagra s-a înfiinţat în 1983, cu scopul adaptării speciei în zona de câmpie a acestui animal.

La maturitate, după şapte, opt ani, zimbrul cântăreşte aproape o tonă, o tonă şi o sută de kilograme iar femela în jur de patru, cinci, până la 600 de kg. Chiar dacă trăieşte în captivitate, zimbrul este un animal mândru şi sfios, căruia nu îi place să se apropie prea mult de oameni.

Pe timpul iernii, zimbrul nu se mai poate hrăni singur în totalitate, aşa că îngrijitorii le dau hrană măcinată. În fiecare zi, îngrijitorii le dau celor 47 de zimbri, peste 350 de kilograme de mâncare. „Deja s-a învăţat cu ajutorul din partea omului, iar pădurile nu mai sunt virgine, ca altădată. Vizitatorii sosesc mai ales la sfârşit de săptămână. Sâmbăta şi duminica vin în medie 70 de turişti, care pleacă cu amintiri frumoase“, ne-a spus unul dintre îngrijitori.

Biletul de intrare în rezervaţie este de doar trei lei, iar cea mai bună oră de vizită este dimineaţa, pe la ora zece, când zimbri vin să mănânce suplimentele de hrană.

Zimbrul a dispărut de pe teritoriul actual al României în secolul al XIX-lea, din cauza vânării lui în exces şi a scăderii drastice a fondului forestier.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 15 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 12 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 2 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 2 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°