de Dumitru CHISELIŢĂ
dumitruchiselita@tribuna.ro
16 august 2013 23:13
0 vizualizari
A-A+ Ne bucurãm cã dreptul la replicã de mai sus a sosit, iar convorbirea (telefonicã) anterioarã lui s-a desfãºurat în termeni cât se poate de onorabili (alþii ar fi þâºnit cu epitete urâþele, ameninþãri cu „cremenalul” ori invocãri de oficia¬litãþi sus-puse, am „fumat ºi aºa ceva, nu-i nimic). În general, conflictul de idei este una din cheile progresului, de aceea eu, ca autor al editorialului, nu mã dau înapoi de la a provoca aºa ceva, în limitele deontologiei jurnalistice ºi ale simþului comun.
ªtim cã literatura horror existã. ªtim cã are ºi succes, omul fiind, mai ales de la vârsta pubertãþii în sus, amator de „senzaþii tari” ºi de imagini-chiar ºi literare- ºocante. Eu mi-am exprimat (iatr tonul, agresiv sau cum o fi, mi-l asum) doar indoiala privind utilitatea unui demers de acest gen („hai sã ne jucãm de-a Halloween stories”) unei categorii de vârstã extrem de vulnerabile la mesajul receptat ºi care ar fi fost mult mai atrasã de violenþa ºi „horror”-ul din text decât de faptul cã „Binele învinge Rãul” (depinde ºi cum, cã dacã Binele învinge Rãul prin metodele Rãului, e cam, cum sã spun, naºpa, bate spre Rambo sau Vineri 13).
Remarcaþi ºi cã revolta edito¬rialã NU a fost cu privire la tot „conþinutul” Borcanului cu poveºti, ci doar la partea sa horror. Plus (mult prea) promovarea, nu doar prin activitãþi lecturã, a elementelor pandemoniului occidental: vrãji¬toare, vrãjitori, zombie, elfi, orci, troli de peºterã, draculi, vampiri, care nu ºtiu cu ce ºi cât contribuie la o educaþie sãnãtoasã a copiilor ori pre-adolescenþilor, chiar împotriva fricii. Îmi place expresia aceasta: ”cheie de boltã în care Binele învinge Rãul”. Mai ales cã, în prezentarea activitãþii de la Marpod, s-a pus accent doar pe zombi, mãºti, felinare ºi fatidicul miez al no