Zimbru Chişinău – CSMS Iaşi 4-1 (0-1), într-un meci amical
CSMS Iaşi a bifat al doilea eşec în meciurile de verificare disputate în Republica Moldova, acolo unde trupa pregătită de Costel Enache se află în cantonament. Ieri, Iaşul a pierdut la Chişinău, pe terenul formaţiei locale Zimbru (locul VI în sezonul precedent al primei ligi moldoveneşti, eşalon care conţine 12 cluburi), cu scorul de 4-1 (0-1), un joc care a avut două reprize diferite. În prima, oaspeţii au fost singurii care au marcat, prin Dobre, în minutul 32, în timp ce actul secund a aparţinut gazdelor, care au înscris în minutele 47, din penalty, 60, 72 şi 78. CSMS a început jocul în formula Dani - Voicu, Creţu, Vişa, Miron – Dedu, Novac – Petrescu, Ionescu, Bădic – Dobre. După pauză au mai fost utilizaţi Firoiu, Cioranu, Vladu, Călugăru, Marin, Crenganiş şi Mihalache.
Reamintim, în primul test al săptămânii, CSMS cedase marţi, la Tiraspol, 2-3 (2-1), cu Volga Novgorod, formaţie din prima ligă rusă. Dacă nu vor reuşi să mai perfecteze un alt test, următoarea partidă amicală a CSMS se va derula pe 20 august, la Chişinău, cu Zimbru II. Informaţiile au fost transmise de ofiţerul de presă al CSMS.
Zimbru Chişinău – CSMS Iaşi 4-1 (0-1), într-un meci amical
CSMS Iaşi a bifat al doilea eşec în meciurile de verificare disputate în Republica Moldova, acolo unde trupa pregătită de Costel Enache se află în cantonament. Ieri, Iaşul a pierdut la Chişinău, pe terenul formaţiei locale Zimbru (locul VI în sezonul precedent al primei ligi moldoveneşti, eşalon care conţine 12 cluburi), cu scorul de 4-1 (0-1), un joc care a avut două reprize diferite. În prima, oaspeţii au fost singurii care au marcat, prin Dobre, în minutul 32, în timp ce actul secund a aparţinut gazdelor, care au înscris în minutele 47, din penalty, 60, 72 şi 78. CSMS a început jocul în formula