Creştin ortodocşii îi prăznuiesc astăzi pe Sfinţii Martiri Brâncoveni, pe dreptcredinciosul voievod Constantin, pe fiii săi ­ Constantin, Ştefan, Radu, Matei ­ şi pe sfetnicul Ianache, ucişi cu mare cruzime de otomani fiindcă nu s-au lepădat de dreapta credinţă întru Hristos Domnul.

Născut în localitatea Brâncoveni, în Oltenia, dreptcredinciosul domnitor Constantin Brâncoveanu a urcat pe tronul Munteniei în anul 1688. Iubitor de ţară şi apărător al dreptei credinţe, ctitor de biserici şi mănăstiri, “a purtat grijă pentru toţi românii din cele trei principate şi în special pentru românii transilvăneni, aflaţi sub stăpânire habsburgică. Un om de o evlavie şi o moralitate ireproşabile, tată a unsprezece copii, căsătorit cu Maria Doamna, fiica lui Neagoe şi nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, a întrecut pe toţi domnii creştini prin martiriul său, al celor patru feciori ai săi şi al sfetnicului Ianache Văcărescu”, spune părintele-profesor Emil Nedelea Cărămizaru, paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, lăcaş de cult în care se află mormântul Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

După uneltirile rudelor sale, Cantacuzinii, care râvneau tronul, şi bănuit de turci că ar trata pe ascuns împotriva lor cu habsburgii şi ruşii, otomanii i-au pus gând rău. Îl invidiau pentru averea pe care o avea, astfel că, în martie 1714, Vodă Brâncoveanu avea să întâmpine cu demnitate şi tristeţe mari încercări, pe care le-a consemnat în ultima scrisoare pe care a adresat-o Patriarhului Ierusalimului, Hrisant Nottara chiar la 25 martie 1714 (la Praznicul Bunei Vestiri): “Ieri, la 24 ale acestei luni, viind aici cu firman un oarecare Mustafa-Aga, Hambar-Emini, a adus şi mazilirea noastră, şi cu poruncă de aşa cuprins, ca să ne ducă la Ţarigrad cu soţia şi copiii şi ginerii noştri. Această întâmplare fireşte că este prea plină de jale şi de tulburare; dar, deoarece cunoaştem că a