Om de ştiinţă din Baltimore, Maryland, SUA
Stimaţi cititori, vă propun un interviu "de vară", pe mai multe teme, atât cât ne permite spaţiul acestei pagini. Graţie sprijinului acordat de scriitoarea Stela Elisaveta Nica din Toronto, o doamnă profund dedicată cauzelor româneşti, recent admisă într-un program de master la Azusa Pacific University din California, l-am descoperit pe inginerul şi inventatorul Dan Braşoveanu, din Baltimore, Maryland, SUA - un as în aeronautică, creat la şcoala politehnică a Bucureştiului şi specializat în şcolile superioare de doctorat ale Americii. Emigrat în SUA în 1986, fiu al disidentului anticomunist Gheorghe Braşoveanu - la rândul său membru fondator, alături de părintele Calciu, al Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), inginerul Dan Braşoveanu a ţintit sus, la sferele spaţiale şi aviatice. Prin multitudinea de invenţii, el şi-a asigurat deja un loc în istoria aeronauticii şi a explorărilor spaţiale. O lectură a listei proiectelor mai mult sau mai puţin secrete în care a fost implicat, singur sau împreună cu colegul Constantin Sandu, îţi dă ameţeli. Ar trebui să ocupăm jumătate din această pagină cu titlurile, instituţiile pentru care a lucrat, invenţiile, inovaţiile şi scrierile de specialitate semnate Dan Braşoveanu. După ce şi-a luat doctoratul în Chemical Physics la Universitatea din Maryland, a lucrat pentru NASA, pentru Goddard Space Flight Center, pentru sateliţii militari GPS, pentru detectoarele de radiaţii, pentru îmbunătăţirea performanţei motoarelor cu reacţie, pentru motoarele gravitaţionale, superluminice, ce vor fi folosite în viitor pe navele interstelare etc. Potrivit inginerului Ion Nica, specialist al unei companii de aviaţie din California, şi care în trecut a fost coleg al lui Dan Braşoveanu la Turbomecanica, Bucureşti, acesta este un geniu al fizicii.
@N_P