Actualul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova, Silviu Crângaşu, a primit un nou mandat din partea delegaţilor echipelor afiliate, după alegerile care au avut loc vineri, în cadrul Adunării Generale a forului judeţean.
Primul punct important al reuniunii la nivel înalt a fost validarea candidaturii lui Gheorghe Andrei de către membrii afiliaţi. Procedura a fost trimisă în plenul Adunării Generale deoarece acesta nu întrunea una dintre condiţii: 4 ani mandat neîntrerupt domeniul conducerii şi organizării unei structuri sportive din cadrul FRF, LPF sau AJF.
Votul a fost secret, iar concluzia acestuia a fost într-o poporţie covârşitoare în defavoarea lui Gheorghe Andrei, care a adunat doar 25 de voturi din totalul de 127.
Înainte de vot, candidatul a avut posibilitatea de a-şi justifica prezenţa la alegeri.
Evident a fost faptul că majoritatea celor prezenţi nu doreşte schimbarea. Astfel, cu un singur cadidat rămas în cursă, Silviu Crângaşu, adică, procedura ulterioară a fost cât se poate de simplă. Delegaţii au optat pentru vot deschis, iar Crângaşu a obţinut un nou mandat de preşedinte al AJF Prahova prin opţiunea majorităţii.
Teodor Negoiţă, vicepreşedinte
Pentru funcţia de vicepreşedinte au candidat actualul deţinător al acesteia, Teodor Negoiţă, şi antrenorul Ion Cojocaru. Acesta din urmă n-a avut dosarul complet, în speţă i-a lipsit actul de studii. Astfel, aflându-ne în aceeaşi situaţie ca al alegerile pentru funcţia de preşedinte, Teodor Negoiţă a primit votul majorităţii.
Gheorghe Liliac şi Tavi Grigore, la AJF
După încheierea alegerilor, Silviu Crîngaşu a prezentat unii dintre viitorii colaboratori ai forului judeţean. Foştii mari fotbalişti ai Petrolului Octavian Grigore şi Gheorghe Liliac vor face parte din structurile comisiilor AJF.
Actualul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova