Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centralele nucleare din Statele Unite sunt vulnerabile la atacuri teroriste

Publicat in Ora de Iasi, vineri 16 august 2013 ·

Centralele nucleare din SUA nu sunt protejate corespunzător în faţa ameninţărilor teroriste, printre care furtul de materiale ce ar putea fi folosite pentru producerea de arme şi atacuri ce ar viza declanşarea unui accident nuclear, relevă un raport al Universităţii Texas.

Nici măcar unul din cele 104 reactoare nucleare comerciale sau din cele trei reactoare de cercetare nu este protejat împotriva unui atac cu mai mulţi jucători, aşa cum au fost cele comise de cei 19 atacatori de la 11 septembrie 2001, se menţionează în raportul realizat în cadrul Proiectului privind prevenirea proliferării nucleare (NPPP), la Universitatea Texas din Austin.

Comisia de reglementare în domeniul nuclear (NRC) din SUA obligă centralele să se protejeze numai împotriva unor atacuri comise de cinci sau şase persoane, potrivit raportului. În plus, NRC nu le cere centralelor să se protejeze împotriva unor atacuri cu arme de mare putere sau cu grenade lansate de rachete.

Cele trei reactoare de cercetare, inclusiv cel de la Gaithersburg, Maryland, la 39 de km de Casa Albă, sunt alimentate cu uraniu puternic îmbogăţit, care, dacă ar fi furat, ar putea fi folosit la producerea de arme nucleare, mai notează raportul.

Reprezentanţii reactoarelor susţin că au făcut tot ce au putut pentru a asigura securitatea fără a angaja cheltuieli prea mari şi că este responsabilitatea guvernului american să apere aceste unităţi în faţa oricărui atac, a declarat Alan Kuperman, coordonator al NPPP şi unul din autorii raportului.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Centralele nucleare din SUA nu sunt protejate corespunzător în faţa ameninţărilor teroriste, printre care furtul de materiale ce ar putea fi folosite pentru producerea de arme şi atacuri ce ar viza declanşarea unui accident nuclear, relevă un raport al Universităţii Texas.

Nici măcar unul din cele 104 reactoare nucleare

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 26 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 57 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°