În filozofia japoneză, unul dintre cele mai cunoscute principii existenţiale este exprimat prin conceptul mono no aware (the patos of things), sintagmă ce redă puterea oamenilor de a se bucura de efemeritatea lucrurilor, de tot ce înseamnă schimbare necontenită în lumea care ne înconjoară. Este o atitudine aparte în faţa existentului şi a cunoaşterii, care implică acceptarea şi celebrarea efemerului. Şi romanul N-am mai visat de mult că zbor al lui Taichi Yamada valorifică această atitudine existenţială, personajul central masculin al cărţii salvîndu-se de la prăbuşirea în rutină tocmai prin sensibilitatea profundă a dimensiunilor emoţionale şi afective ale existenţei, care îi permite să urmeze o altă logică şi să pună mai presus de orice frumuseţea impermanenţei. Povestea are o strălucire tristă, înteme - indu-se pe un amestec derutant şi în acelaşi timp fascinant de intuiţie şi raţiune, parabolic şi fantastic, tragic şi sentimental, concretizat în povestea de dragoste dintre un bărbat care dintr-odată începe să aibă premoniţii şi o femeie care întinereşte, ajungînd, în urma cîtorva metamorfoze dureroase, petrecute în doar cîteva luni, de la 68 de ani la 4-5 ani, cînd bărbatul o vede pentru ultima dată pierzîndu-se printre picioarele trecătorilor. De remarcat că i se schimbă doar vîrsta, dar nu şi amintirile şi felul în care simte, ceea ce o diferenţiază de celebrul personaj din povestireaStrania poveste a lui Benjamin Button a lui Francis Scott Fitzgerald, care se naşte bătrîn, întinerirea presupunînd şi o trecere la gîndirea specifică fiecărei vîrste.
Jocurile minţii şi ale trupului
Taura este un bărbat de vîrstă mijlocie, de 48 de ani, cu o soţie de care nu-l mai leagă decît indiferenţa şi cu o slujbă searbădă, premise ale unei sinucideri ratate. Aflat pe patul spitalului, în urma unei fracturi, dar şi a unei căderi psihice, are premoniţia un